in

Mii de copii din Marea Britanie, victime ale muncii forțate. Printre ei sunt și români. „Cifra este șocantă”

Peste 5.000 de copii sunt exploatați în Marea Britanie, cel mai mare număr de victime din toate timpurile.



Potrivit The Independent, care citează Agenția Națională de luptă împotriva Criminalității (ANC), un număr total de 5.145 de potențiale victime au fost înregistrate anul trecut, iar ANC consideră că acesta continuă să crească.

Dintre aceștia, cel mai mare grup îl reprezintă cetățenii britanici (819, față de 326 câți s-au înregistrat în 2016) urmat de cel al cetățenilor albanezi și vietnamezi. Printre victime se află și chiezi, români, nigerieni și ale naționalități.

Agenția a anunțat că tot mai multe victime ale sclaviei moderne sunt raportate poliței britanice, prince care adolescenți exploatați de bande criminale.

Cei mai mulți sunt folosiți în industria sexului sau ca și cărăuși de droguri care furnizează marfa traficanților în centre urbane și în zone rurale.

Există 1.774 de cazuri de exploatare sexuală în rândul minorilor și 488 de servitute la domiciliu.

Liam Vernon, senior manager al Unității de Sclavie Modernă și Trafic de Persoane, a declarat că cifra este „șocantă”.

„Realitatea este că nu există nicio regiune în Marea Britanie care să nu fie afectată”, a declarat el pentru The Independent.

„Numărul este șocant, iar evaluarea noastră este că aceasta este o situație infracțională care nu a fost raportată”, a continuat acesta.

Potrivit The Independent, bandele folosesc frecvent copii sub vârsta de 18 ani, crezând că vor fi mai puțin suspectați și vor primi condamnări mai mici dacă vor fi prinși.

Unii dintre acești copii au și probleme de sănătate mintală și sunt consumatori de droguri, provenind din familii dezorganizate, cu vieți traumatizante, aflați sub îngrijirea statului sau care au fost raportați dispăruți, relatează ANC.

Poliția a descoperit că unele case de copii au fost „vizate în mod activ” pentru a recruta minori vulnerabili.

Will Kerr, directorul ANC, a declarat că fenomenul în creștere este o „preocupare deosebită”. El spune că agenția se confruntă cu o nouă specie de taficanți de ființe umane: „Infractorii implicați în aceste tipuri de exploatare merg în spații online, în special pe site-urile de servicii pentru adulți, pentru a-și face treaba”.

Alte țări de unde sunt recrutați minori pentru a fi exploatați sunt China, Nigeria, România, Sudan, Eritreea, India, Polonia și Pakistan.

Majoritatea sclavilor moderni identificați sunt supuși muncii forțate, exploatării sexuale sau servituții domestice. Victimele au fost descoperite într-o serie de activități legale și ilegale din Marea Britanie, inclusiv saloane de cosmetică vietnameze, plantații de canabis, prostituție, culesul de flori și spălătoriile auto.

Închisoare pentru trafic de persoane și exploatare. I se spunea „Ministrul”, era agresiv și își intimida victimele

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Parlamentul britanic va vota acordul final pentru Brexit

O tânără româncă povestește despre viața sa în Marea Britanie înainte și după Brexit: Alexandra Bulat: „Viața nu este o căsuță în formularul de imigrare”