in

Muncă forțată, exploatare și trafic de persoane. Periculoșii frați Lupu au ajuns după gratii în Marea Britanie

Cei trei frați Lupu au fost condamnați în total la 28 de ani de închisoare pentru infracțiuni legate de sclavie modernă și trafic de persoane.

Cei trei, toți frați, au fost condamnați după un proces de opt săptămâni.

Valentin Lupu, în vârstă de 25 de ani, a fost condamnat pentru conspirație la muncă forțată sau obligatorie, conspirație pentru organizarea călătoriei unor persoane în vederea exploatării și conspirație pentru transformarea unei proprietăți într-un imobil folosit la infracțiuni. A fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Grigore Lupu, 39 de ani, a fost condamnat, de asemenea, la 10 ani de închisoare pentru aceleași fapte. Alexandru Lupu, în vârstă de 43 de ani a luat 8 ani de închisoare pentru fapte similare.

Aduceau oameni din România pentru a munci cu 500 de lire sterline pe lună în Londra. Restul rămânea la traficanți

Toți cei trei români trăiesc în Ilford, estul Londrei, acolo unde au avut loc și infracțiunile.

Timp de aproape trei ani, între 2015 și 2018, frații Lupu au adus victime ale traficului de persoane în Marea Britanie pentru a le exploata în industria construcțiilor.

Momiți cu 500 de lire sterline pe lună

Oamenilor li se promitea că vor primi câte 500 de lire sterline pe lună, cazare și masă pentru a lucra în Marea Britanie, pe șantiere. Odată ajunși în Londra, victimelor li se confiscau actele de identitate și erau forțate să stea în case suprapopulate închiriate de infractori în estul Londrei.

Apoi, erau trimiși să lucreze în construcții cu ajutorul unor documente de calificare falsificate. Violența la care erau supuși, degradarea și manipularea constantă prin sumele derizorii pe care le primeau, au fost pârghiile infractorilor pentru a se asigura că victimele rămân subordonate lor.

De-a lungul celor trei ani, cei trei frați Lupu au obținut peste 1,2 milioane de lire sterline prin exploatarea victimelor.

Pe 16 octombrie 2018, au fost executate simultan 15 mandate de percheziție în România și în Londra, într-o acțiune comună a polițiștilor londonezi și a celor din Județul Vrancea.

Un total de 33 de victime ale traficului de ființe umane (24 de bărbați, patru femei și cinci copii) au fost recuperate de la patru adrese din Londra și au fost duse în siguranță.

Oamenii legii lucrează acum pentru recuperarea pagubelor financiare din active care reprezintă proprietăți în România, vehicule și mijloace bănești acumulate de cei trei frați Lupu.

În ce condiții locuiau sclavii lui Lupu: 14 oameni în două camere. Poliția Metropolitană: „Dormeau pe unde apucau, chiar și în dulap”

Londra. Șapte ani de închisoare pentru David Lupu, cel care ținea în sclavie 15 români

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Campionatul European U21: România învinge Anglia după un meci de infarct. Atmosferă incendiară în tribune

Mai puţini bani pentru Klaus Iohannis. Ce salariu câştigă preşedintele României?