in

O româncă riscă să își piardă copilul în favoarea tatălui britanic pe care îl acuză că a bătut-o: „E foarte violent, îmi era frică de el”

O femeie din Focșani se află într-o situație nefericită, fiind aproape să își piardă copilul din cauza plângerilor depuse de tatăl acestuia care, spune ea, este violent și nici măcar nu a recunoscut copilul.

Diana, în vârstă de 30 de ani, a întâlnit un cetățean englez cu care a început o relație fără să știe ce va urma.

În primăvara anului 2016, a aflat că este însărcinată, însă, spune ea, prin amenințări, tatăl a convins-o să facă avort. Apoi, în toamna aceluiași an, a rămas din nou însărcinată, fără ca britanicul să fie informat, iar când a aflat a devenit violent, a mai declarat românca.

„În decembrie 2016 a aflat. Devenise foarte violent, îmi era frică de el, de aceea nici nu i-am spus. Când a aflat, m-a lovit în burtă, am fost la spital, dar nu am depus plângere deși m-au vizitat Serviciile Sociale și Poliția. Dacă aș fi depus plângere ar fi fost tentativă de omor asupra copilului, nu am dorit ca tatăl copilului să ajungă în închisoare. În plus, am tot sperat că se va schimba”, a povestit Diana.

Femeia a vrut să nască în România, însă problemele medicale au împiedicat-o să călătorească cu avionul. Ca urmare, copilul a venit pe lume la Londra, în vara anului 2017. Pe certificatul de naștere scrie că este cetățean român, iar în dreptul tatălui nu apare niciun nume, deoarece acesta nu a dorit să-l recunoască.

După nașterea copilului, tatăl a făcut mai multe reclamații la Serviciile Sociale și Poliție susținând că a fost amenințat de româncă.

Apoi s-a adresat unui Tribunal, obținând o decizie prin care Dianei i se interzicea să părăsească Marea Britanie însoțită de copil. Între timp, femeia a fost nevoită să renunțe la serviciu deoarece nu-și permitea un babysitter.

Femeia susține că bărbatul a cerut custodia copilului sub formă de răzbunare, obținând de la o instanță londoneză dreptul de a vizita copilul o dată la două săptămâni, în baza unui document numit „responsabilitate parentală” eliberat de un judecător.

Decizia nu a fost contestată de Diana, din cauza problemelor financiare: contestația costă aproximativ 5.000 de lire sterline, susține femeia.

În toamna anului trecut, Diana s-a mutat cu copilul în Spania, dar a acceptat să vină la două săptămâni în Anglia pentru a respecta programul de vizite al tatălui, așa cum a decis instanța.

„Am renunțat la avocat pentru că nu mă ajungeam cu banii. M-am dus singură în fața instanței, în Anglia, și am anunțat că vreau să mă mut definitiv în Spania. Avocatul lui Alex (n.r.-tatăl copilului) a spus că el nu-și permite să viziteze copilul la distanță, deși câștigă 200.000 de lire pe an. Judecătoarea din Londra m-a tratat prost, mi-a spus să predau pașaportul meu și al copilului. I-am spus că Matteo este în Spania, că acolo este și pașaportul, iar eu nu am documentul la mine. Judecătoarea, în mod incredibil, mi-a spus că va decide arestarea mea dacă nu aduc pașapoartele până la ora 14.00. Nu știam ce să fac, eram singură între străini, părinții mei mi-au zis să plec de urgență din Anglia. Așa am și făcut, am luat primul avion spre Spania, ca să nu mă aresteze. Pe drum spre aeroport, am sunat la ambasada României de la Londra. Am sperat că mă vor scoate ei din țară, dar o femeie de la ambasada mi-a spus că nu mă poate ajuta. Mi-a dat o listă cu avocați și când am insistat, mi-a spus că îmi închide telefonul”, a spus Diana Camelia Bercuci.

Apoi, procesele s-au mutat în România. La Tribunalul din Focșani, tânăra a solicitat obținerea „custodiei exclusive”, iar la Parchet a fost întocmită o plângere pentru amenințările venite din partea fostului partener. În replică, tatăl a depus plângere la Poliția din Londra privind răpirea copilului, iar în martie 2019 a deschis un dosar de răpire internațională la Tribunalul București.

„Polițiștii de la Londra m-au sunat și mi-au cerut să colaborez ca să nu fie nevoiți să emită mandat de arestare pe numele meu. Apoi, instanța de la București a decis pe 14 iulie că Matteo trebuie să se întoarcă în Anglia, în termen de două săptămâni. Am rămas consternată, judecătorul a stabilit că reședința obișnuită a copilului este la Londra. Unde să se ducă la Londra? Nu avem casă, nu avem nimic acolo, nu mă leagă nimic de Anglia și acum muncesc în Spania. Mai grav, îmi este frică de el. Tatăl nu a recunoscut copilul, el se folosește în procese de acordul privind responsabilitatea parentală pe care eu nu l-am contestat din cauza problemelor financiare. Copilul nu are unde să se întoarcă în Anglia, a stat la fel de mult în Spania, de ce nu ar fi reședința obișnuită în Spania? Reședința obișnuită este cea care îi oferă copilului siguranță, nu doar cea fizică, care, în acest caz nu există”, a spus Diana.

Femeia a anunțat că va ataca decizia Tribunalului București deoarece consideră că va pune copilul în pericol prin întoarcerea la Londra.

Am ajuns din nou de râsul lumii. Daily Mail: „ Moș Crăciun cel rău din România amenință cu bățul un copil de cinci ani”




Au muncit o viață în străinătate și au fost jefuiți în România: „Aveam 13.000 de euro într-un borcan”

Doi șoferi români „sifonau” combustibil într-o parcare din Anglia. Arestați și condamnați