in

Româncă ucisă de fostul iubit cu 25 de lovituri de cuțit. Criminalul o amenința: „Oriunde te duci, te voi găsi”

Un bărbat care și-a ucis fosta prietena cu 25 de lovituri de cuțit, după ce i-a transmis că „oriunde te duci, te voi găsi”, a fost condamnat.

Gediminas Jasinskas, în vârstă de 29 de ani, va sta cel puțin 20 de ani de închisoare pentru uciderea  Cristinei Magda-Calancea, în vârstă de 26 de ani, în septembrie anul trecut.

Potrivit BBC, ucigașul a așteptat-o în garajul casei ei, în Norfolk.

Când femeia a venit acasă de la serviciu, la ora 22:00, și a mers să-și pună bicicleta în garaj, bărbatul a înjunghiat-o de 25 de ori în gât, piept și abdomen cu un cuțit de 20 cm.

Femeia, de origine română, care locuia și muncea în Marea Britanie a murit în spital, a doua zi.

Cei doi ani fuseseră împreună timp de doi ani, însă relația se încheiase. Cristina Calancea îi spusese fratelui său, Razvan Milea, că bărbatul îi face viața amară și nu vrea să o lase în pace.

După despărțire, Jasinskas i-a trimis un mesaj româncei, în care a scris: „Nu pot să trăiesc fără tine. Oriunde te duci, te voi găsi”.

El a mai recunoscut în fața poliției că a atacat-o pe fosta sa iubită motivând că „și-a pierdut controlul”. A pledat vinovat și a fost condamnat la închisoare pe viață fără drept de eliberare înainte de 20 de ani.

După moartea femeii, fratele victimei a strâns bani pentru ca trupul să fie trimis și înmormântat în România.

El a spus inițial că ucigașul i se păruse atât lui, cât și surorii sale, „cel mai de treabă tip întâlnit vreodată”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie. Vremea rea se instalează la începutul anului. Zăpadă în toată țara

Londra. Foștii colegi au strâns bani pentru repatrierea sportivului român ucis în noaptea de Revelion