in

Românul care și-a ucis soția cu 12 lovituri de cuțit i-a trimis un SMS soacrei sale imediat după crimă: „Îmi pare rău”



Mihai Căliman, românul care şi-a ucis soţia cu 12 lovituri de cuţit, i-a scris un SMS soacrei sale, imediat după crimă.

Femeia e îngrozită, când îşi aminteşte că a deschis telefonul şi a citit ce îi scrisese românul.

Căliman şi-a omorât soţia în luna mai a acestui an şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Bărbatul a filmat-o pe soția sa, Faye, cu puţin timp înainte s-o ucidă, iar imediat după crimă, a trimis un SMS mamei acesteia, Stella.

L-am iubit din tot sufletul. Mă striga mama, a intrat în viaţa noastră şi l-am iubit. Acum, tot ceea ce simt pentru el este dispreț”, a spus Stella, care o creşte acum pe nepoata ei de numai trei ani, fiica lui Căliman şi a femeii ucise.

„Ce suflet să ai încât să îmi ucizi fiica, apoi să îndrăzneşti să îmi trimiţi un mesaj?”, se întreabă Stella. Faye, fiica ei, avea două fetiţe, de 11 şi 9 ani, dintr-o relaţie anterioară. Cu românul avea o a treia fiică, de 3 ani.

Stella a povestit că imediat după ce a ucis-o pe Faye, Căliman i-a trimis un sms: „Să ai grijă de fetiţe. Îmi pare rău”.

Femeia spune că în timp ce citea mesajul, a sunat la uşă poliţia: „E cel mai negru coşmar al unei mame. Nu vrei să auzi că a murit copilul tău. Am ştiut imediat că el a făcut-o. Şi o să trăiesc toată viaţa cu durerea că nu am făcut tot ca să mă opun. Când s-au cunoscut, un an de zile nu am vrut să îl văd, am avut o presimţire. Îmi pare rău că nu m-am încrezut atunci în instinctele mele. Puteam să o salvez pe Faye”.

Mihai Căliman nu a scos niciun cuvânt când şi-a aflat sentinţa, nu a schiţat niciun gest. Judecătorul l-a condamnat pe Marian Căliman la închisoare pe viață.

Nottingham. Soțul UCIGAȘ a filmat ultimele momente din viața soției sale înainte de a o înjunghia de 12 ori

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

UE dă Marii Britanii un ultimatum de 24 de ore pentru rezolvarea problemelor legate de Brexit

Iaurt numai pentru italieni. Copiii de alte naționalități, lăsați flămânzi. «Cantina e prea scumpă pentru noi»