in

Scandal sângeros în centrul Londrei: Trei bărbați înjunghiați și o femeie împinsă de la balcon

O ceartă scăpată de sub control a dus la o luptă din care au rezultat mai mulți înjunghiați și o femeie împinsă de la balcon.

Totul a avut loc în apropierea stației Borough, de lângă London Bridge, într-o clădire din Empire Square East, scrie Evening Standard.

Poliția a ajuns la fața locului duminică, 4 august,  la ora 10.12.

„A fost găsită o femeie cu răni cauzate de o cădere de la înălțime”, a anunțat Poliția Metropolitană.

Un purtător de cuvânt al instituției a adăugat: „A fost tratată la fața locului de paramedicii de la Serviciul de Ambulanță din Londra, înainte de a fi dusă la spital.”

De asemenea, trei bărbați au fost găsiți în apropierea locului, cu răni provocate prin înjunghiere.

„Un bărbat a fost găsit aproape de locul incidentului cu un răni prin înjunghiere”, a spus purtătorul de cuvânt.


„Alți doi bărbați înjunghiați au fost reținuți la fața locului sub suspiciunea de vătămare corporală. Au fost duși la spital”, a mai anunțat poliția. Niciuna dintre cele patru persoane nu se află la acest moment în pericol.

Incident ȘOCANT în centrul Londrei: Copil de 6 ani, aruncat de la etajul 10 al Muzeului „ Galeriile Tate ”

Români implicați într-o rețea internațională de falsificatori. Milioane de euro „spălate” prin conturi din Irlanda și Finlanda

Un nou protest pe 10 august la București: „Diaspora revine Acasă! 10 August 2019, TOȚI în Piața Victoriei!”