in

Se pregătea să plece definitiv în România. A murit în timp ce aștepta autocarul care îl ducea la aeroport

Un bărbat de 44 de ani, din comuna Băcani, județul Vaslui, plecat la muncă în Anglia, a murit în urmă cu câteva zile, în urma unui stop cardiac.

Nu a mai putut fi salvat de medicii englezi, iar acum este la morga unui spital din Marea Britanie. În urma lui au rămas două fetițe si o soție îndurerată, scrie publicația Viața Liberă.

Familia lui Sergiu Bîgu face acum un apel disperat către toți cei cu suflet mare, pentru a ajuta să se strângă suma necesară, astfel încât bărbatul să fie adus acasă și înmormântat în localitatea sa natală.

Primarul comunei Băcani, Vasile Stoica, face apel către oamenii cu suflet mare pentru a ajuta familia să își repatrieze tatăl și să-l înmormânteze în pământul natal.

„Bună ziua tuturor. El este Sergiu Bîgu. A venit cu soția lui anul trecut pentru a lucra pentru o perioadă scurtă de timp în Anglia pentru a-si plăti creditele făcute în România pentru renovarea casei. Săptămâna trecută, bucuroși, se pregăteau pentru plecarea definitivă în România. În timp ce așteptau autocarul pentru a-i duce la aeroport, Sergiu a suferit un stop cardiac si a fost dus de urgență la un spital din Manchester pentru că în zona aia locuiau.

Pentru faptul că nu a fost nimeni să-i facă CPR – ul (resuscitarea) până a venit ambulanța, creierul lui a fost privat de oxigen prea mult timp si din păcate pentru el nu a mai fost nici o șansă. Azi (4 februarie – n.r.) el a plecat la Domnul, în schimb au rămas în urmă soția si cei doi copii din România. Apelăm la inimile voastre de români si prieteni apropiați fiecăruia, pentru a pune mâna de la mâna pentru a strânge bănuții necesari repatrierii. I se poate întâmpla oricui, oriunde. Sunt oameni pe care îi cunosc personal. O familie extraordinară, acum trebuia să fie acasă alături de copilașii lui, dar nu a mai avut șansa asta. Va rog din suflet, toți cei care vedeți această postare, nu treceți nepăsători. Să ajutăm această familie îndurerată cu cât putem. Mulțumim si Domnul să vă binecuvânteze”, a fost postat pe o pagină de socializare de către cei apropiați.

Apel al primarului din comuna Băcani!

„Dragi cetățeni! Un consătean de-al nostru, Bîgu Sergiu, care a plecat în Anglia la lucru, pentru a putea să asigure copiilor lui o viată liniștită, s-a stins din viată acum două zile la o vârstă foarte fragedă.
Sotia sa doreste din suflet ca trupul neînsuflețit al soțului ei să fie adus acasă în satul natal Drujesti, pentru a fi mai aproape de cei doi copii.
Dragi cetățeni! Acest lucru este foarte, foarte greu, datorită costurilor ridicate pentru al aduce în tară (peste 12.000€). Eu, Stoica Vasile, primarul comunei Băcani, judetul Vaslui, fac un apel umanitar către toți cetățenii care au posibilitatea financiară si care doresc să ajute această familie, să dăm cu toții încă o dată dovadă de solidaritate cetățenească si să contribuim fiecare cu cât putem pentru a ajuta această familie greu încercată. Cred în cetățenii din comuna Băcani că sunt solidari cu această familie. Toți cei din comună care doresc să ajute această familie, o pot face la sediul primăriei Băcani, iar suma donată va fi trimisă în contul familiei. Mai puteți dona prin Western Union – Bîgu Andreea, Manchastern, Marea Britanie Vă mulțumesc anticipat! Doamne ajută!”, este apelul lansat de edilul din Băcani.

Week-end violent la Londra. Împușcături și înjunghieri în mai multe zone. Un mort și mai mulți răniți




Efectul Brexit: Europenii nu mai închiriază locuințe în Londra

VIDEO: Imagini incendiare! Turist tâlhărit de un ceas Breguet Tourbillion, în valoare de 115.000 de lire sterline, în centrul Londrei