in

Șofer român de Uber din Colindale, 40.000 de lire sterline din prostituție

Un șofer român de Uber a pledat vinovat la acuzațiile de incitare la prostituție, spălare de bani și organizarea unui bordel, descoperindu-se faptul că acesta a făcut 40.000 de lire sterline de pe urma plasării prostituatelor.

Mario Nicolae, în vârstă de 41 de ani, a fost acuzat pe 19 septembrie anul trecut după ce polițiștii i-au închis un bordel din Dartford, în urma reclamațiilor făcute de vecini.

Potrivit The Mirror, instanța a crezut la început că Nicolae făcuse 500.000 de lire sterline din prostituție, dar în urma examinării conturilor sale s-a dovedit că suma reală era mult mai mică.

Procurorul Tom Dunn a declarat instanței că era vorba despre o „întreprindere comercială” în care Nicolae ajuta prostituatele și le furniza telefoane, spații și prezervative, precum și în crearea de reclame online.

Procurorul a adăugat că femeile nu erau nici constrânse, nici nu lucrau în condiții „neplăcute sau degradante”.

„Nu erau mai vulnerabile decât altele implicate în industria respectivă, erau angajate în mod voluntar”, a mai spus procurorul în instanță.

Nicolae, din Colindale, vestul Londrei, a negat inițial toate cele trei infracțiuni, dar a pledat vinovat miercuri, 3 iulie.

Condamnarea a fost amânată, dar Nicolae a fost avertizat de judecător că va face închisoare.

Românul nu are condamnări anterioare și a declarat că soția lui este însărcinată și că este singurul susținător al familiei, inclusiv al mamei sale bolnave care se află în România.

Nicolae a fost eliberat pe cauțiune până pe 15 august.

Român acuzat că a traficat o femeie pentru prostituție

Nouă români coordonau o rețea de prostituție în Lancashire. Vor face închisoare după care vor fi deportați

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra: Vapor plin cu turiști s-a ciocnit de Westminster Bridge. Martor: „Un zgomot puternic și oamenii au început să țipe”

O mamă își caută disperată băiatul în Londra: „Îmi moare copilul. Tremur toată”