in

Șoferi români de TIR transportau imigranți ilegali în Marea Britanie. Ademeniți cu valize cu bani

O rețea europeană de transport de imigranți ilegali a fost destructurată de poliția din Germania, cu ajutorul colegilor români și britanici.

Poliția germană a publicat imagini cu valize pline de bani, confiscate de la șeful rețelei de traficanți de persoane, un irakian stabilit la Londra.

Astfel, trei șoferi de TIR români au fost deja condamnați, dar capul rețelei a fost prins la Londra abia la începutul lunii martie, potrivit presei germane.

Iosif B., 26 de ani, Mirel G., 29 de ani, și Daniel P., 37 de ani, primul fiind patronul unei firme românești de transport și șofer, ceilalți șoferi, angajații lui, au fost deja condamnați în ianuarie la pedepse cu închisoarea între 3 ani și 3 luni și 5 ani și 5 luni, în Germania.

Cei trei au transportat prin Europa sute de imigranți ilegali. Poliția a identificat doar șase transporturi, cu 161 de persoane, pentru aceștia încasându-se peste un milion de euro. Se crede însă că rețeaua a făcut alte zeci de transporturi.

Totul era coordonat de liderul de la Londra, un englez de origine irakiană, Rayan S.

Acesta coordona totul pe WhatsApp. În mesajele dintre el și șoferii români au fost găsite zeci de fotografii acuzatoare. Printre ele, o cameră plină cu valize de bani, pe care șeful le arăta șoferilor români, ca să-i convingă să riște.

Românii au primit între 15.000 și 34.000 de lire sterline pentru un transport. Duceau în camioane cel puțin 40 de oameni, între care mulți copii. Călătoria dura 17 ore, fără nicio oprire. Un imigrant ilegal plătea 12.000 de lire pentru a fi adus din Orientul Mijlociu în Germania, iar pentru ruta Bulgaria Germania prețul era de 5.400 de lire.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Parlamentul britanic preia controlul asupra Brexit. Este posibil să aibă loc alegeri anticipate în Marea Britanie

Tot mai mulți români aleg să studieze în Marea Britanie. „Sistemul lor de învățământ e foarte tare”