in

Tânăr român de 22 de ani, acuzat de uciderea unui cuplu, în Branston

Un tânăr român în vârstă de 22 de ani, acuzat de uciderea unui medic român și a unui pensionar american, în Branston, lângă Lincoln, a fost pus sub acuzare și va fi judecat pe 3 februarie, anul viitor.

Românul va rămâne în arest, potrivit deciziei judecătorului de joi, 8 august.

Andrei-Mihai Simion-Munteanu domiciliat în Lincoln Road, Branston, este acuzat de uciderea lui Leela Premm Monti, de 51 de ani, o femeie care ar fi originară din România, și Robert Tully, de 71 de ani, originar din Statele Unite, în perioada 27-30 iulie a acestui an.

Cele două corpuri au fost descoperite într-o casă din Lincoln Road, Branston, luni dimineață (5 august).

Simion-Munteanu, cetățean român, a vorbit doar pentru a-și confirma numele, naționalitatea și data nașterii în timpul audierii de patru minute, potrivit thelincolnite.co.uk.

El a fost reținut în arest și se va prezenta din nou la Curtea Coroanei, pe 9 septembrie.

Judecătorul a stabilit data procesului pentru 3 februarie anul viitor.

Român suspect de crimă în Anglia, arestat la Dej. Cazul este nerezolvat de 6 ani

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Unul dintre falsificatorii români care au prejudiciat compania de transport din Londra cu milioane de lire sterline, prins în Năvodari

Londra: 19 înjunghieri, împușcături și o femeie de 89 de ani violată și omorâtă, în ultimele șase zile