in

Terifiant! Confesiunile unei românce traficate pentru sex: „Dimineața aveam 15 clienți, seara mai îmi aduceau 20”

O româncă a povestit, la BBC, cum a fost dusă prin Europa și pusă să întrețină relații sexuale împotriva voinței sale.

“Dimineața și după-amiaza aveam 15 clienți“, a povesit Mihaela, o femeie care a fost vândută de trei ori, în Europa și în România. „Seara, până dimineața următoare, îmi mai aduceau 20”, continuă ea.

În vârstă de 26 de ani, Mihaela a fost traficată din România în Ungaria, apoi în Austria și Elveția. La 16 ani, sub amenințarea pistolului, a început să se prostitueze, spune ea.

A renunțat acum la anonimat, pentru a-și putea spune povestea și astfel să îi poată ajuta pe alții, scrie BBC.



Mihaela spune că a fost dusă în străinătate de amantul ei, care îi promisese că vor face mulți bani și că vor avea o familie. Lucrurile s-au întâmplat însă altfel. Bărbatul a obligat-o să se prostitueze, apoi a vândut-o ca pe o vită,

În cele din urmă a scăpat, ajutată de un client. Acum, locuiește în România, alături de fiica sa, făcută cu ultimul traficant. Ele stau într-un adăpost pentru femei traficate, susținut de voluntari din Brazilia, Statele Unite și Țările de Jos.

Monica Boseff, cea care conduce adăpostul, a declarat pentru BBC că traficanții își adaptează metodele de recrutare pentru a prinde în capcană oameni vulnerabili, precum Mihaela, care a crescut la orfelinat.

Se folosesc de problemele emoționale ale victimelor, pe care le presează: nevoia de afecțiune, le spun că le vor iubi și vor avea grijă de ele”, spune Monica.

„De aceea cad pradă oameni vulnerabili, care provin din medii și familii unde nu au existat sprijin și iubire”, a mai spus ea.

La BBC este dat exemplul satului Nicorești, din România, unde în fiecare lună cel puțin o fată cade pradă proxeneților traficanți de carne vie. Cea mai cunoscută schemp este cea a iubitului care le promite fetelor că le va scăpa de sărăcie, le câștigă încrederea, după care le duce în străinătate unde ajung în situația Mihaelei.

Este vorba despre fete de 14-15 ani care cad în mirajul promisiunilor foarte repede.

BBC a stat de vorbă și cu un proxenet. Valentin Preda (foto2) a traficat 15 femei în cinci ani, în Italia. Acum, ispășește o sentință de cinci ani de închisoare.

Preda a spus că a lucrat cu membrii familiei  sale, inclusiv cu mama sa, dar și cu alți traficanți sau în cadrul unor rețele organizate.

 

Recunoaște că a folosit metoda „lover boy” pentru a recruta femei și spune că nu ar trebui să fie în pușcărie, o dată ce fetele au mers cu el de bună voie. Mai mult, spune că ar începe din nou să facă același lucru, dacă ar fi liber: „Nu mă interesează că este fata cuiva, vreau doar să fac bani și atât”.

VIDEO – Reportaj terifiant! Românii, proxeneți și sclavi pe străzile Londrei

România, principalul furnizor de prostituate de pe piaţa europeană

Români judecați pentru exploatare sexuală, viol și organizarea unui bordel

Români arestați pentru proxenetism în Lancashire. 50 de polițiști au participat la raid

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 1.5]

În UK s-a lansat aplicaţia mobilă prin care eşti conectat cu vecinii de cartier

Prăjitură Transilvania cu mere