in

Traficant de persoane român, pedepsit să muncească fără bani, exact ca victimele sale

Un traficant de persoane român care plătea lucrătorii cu 1 liră sterlină pe zi, obligându-i, totodată, să stea în condiții precare, a fost condamnat la executarea a 300 de ore de muncă neplătite, în folosul comunității și la plata a 1.400 de lire sterline către muncitorii de care și-a bătut joc.

Cele două victime ale lui Groza au spus că dormeau pe jos, pe două saltele și mâncau numai cartofi.

Groza a fost judecat la Curtea Șerifului din Perth, pentru exploatarea a doi români, Dan Dragomir, de 44 de ani și Gheorghe Sandu, de 33 de ani, în perioada 17 iulie, 6 septembrie anul trecut.

Victimele au fost duse în Scoția și puse la muncă în ferme din jurul orașului Perth, iar Groza făcea deduceri extreme din salariile acestora, pentru a acoperi, spunea el, cazare și transportul din România.

Groza a primit și un ordin de prevenire a exploatării, ceea ce înseamnă că trebuie să raporteze la poliție de două ori pe ani și că poate oferi cazare doar membrilor de familie apropiați, scrie The Times.

Muncă forțată, exploatare și trafic de persoane. Periculoșii frați Lupu au ajuns după gratii în Marea Britanie

Zeci de mii de lire din exploatarea unor tinere. Româncă arestată în Țara Galilor pentru proxenetism

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

A început votul în diaspora. Autoritatea electorală spune că doar 715.000 de români din străinătate ar avea drept de vot

Peste 1,8 milioane de cetățeni UE au aplicat pentru a rămâne în Marea Britanie după Brexit