in

Un român a perfecționat tehnologia pentru fraude bancare. Vindea dispozitive de skimming performante în toată lumea

Patru cetățeni români, doi bărbați și două femei, sunt judecați în Londra sub acuzația de conspirație la fraudarea sistemului bancar din Marea Britanie.

Ionel Băluță, Alexandru Șovu, de 39 de ani, alături de Paula Cioacă și Anca Fuioagă, sunt acuzați că au confecționat mai multe dispozitive pentru devalizarea bancomatelor pe care le-au vândut apoi pe eBay către infractori din toată lumea.

Dispozitivele acestora, scrie Daily Mail, puteau fi montate la automatele de bilete, la pompele de benzină și la bancomate.

Procurorul Michael Shaw a spus că dispozitivele erau mascate și vândute ca alte produse înainte de a fi tranzacționate cât mai departe în SUA, Vietnam și China.

Opt alte persoane care făceau parte din rețea au pledat vinovate sau au fost condamnate deja.

„Aceste dispozitive le dau acces infractorilor la banii tăi și la banii băncii. Vorbim despre fraude de milioane dacă se pot obține datele conținute pe această mică bucată de plastic. Este vorba despre dispozitive de interceptare numite skimmer”, a continuat acuzatorul.

Potrivit acestuia, dispozitivele erau proiectate de Șovu, care le perfecționase, acestea devenind mai mici și mai sofisticate tocmai din cauză că și tehnologia băncilor pentru a combate acest tip de fraudă s-a dezvoltat în timp.

„Fără tehnologia dezvoltată de Șovu, o mare parte din infracțiunile despre care vom auzi în acest proces nu s-a fi întâmplat”, a mai spus procurorul.

Sovu cripta dispozitivele, astfel încât clienții plăteau pentru software înainte ca ei să poată avea acces la detaliile cărții de credit. Cei care aveau nevoie să obțină acces la sute de carduri aveau nevoie de o parte din programul dezvoltat de Șovu pe care acesta îl vindea pentru câteva sute de lire sterline.

Șovu a fost arestat pe aeroportul Heathrow. El mai fusese reținut în 2010 pentru acuzații similare, însă a reușit să fugă în China. Anca Fuioagă a rămas atunci „reprezentantul lui Șovu în Regatul Unit”, mai scrie Daily Mail.

Aceasta se întâlnea cu potențialii cumpărători și ținea contactul cu alți membri ai grupului, inclusiv cu Băluță, în vârstă de 33 de ani. Aceasta și-a recunoscut anterior vinovăția la acuzațiile de conspirație pentru producerea și furnizarea de articole folosite în frauda bancare, conspirație la fals și deținerea unui cod de identitate fals.

Dispozitivele erau confecționate într-o magazie din grădina casei Paulei Cioacă, din Colchester, Essex. Descoperirea rețelei a fost făcută de Poliția Britanică a Transporturilor care a înregistrat convorbirile membrilor bandei cu clienții.

Român expulzat pentru skimming, se întoarce cu acte false în UK și dă iama în bancomate

Puneau dispozitive de skimming la bancomate

Pregătiți de Brexit. Britanicii își fac pașapoarte irlandeze

Extremistul Nigel Farage se întâlnește cu negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier