in

Unul dintre falsificatorii români care au prejudiciat compania de transport din Londra cu milioane de lire sterline, prins în Năvodari

Un bărbat căutat de autoritățile judiciare din Marea Britanie pentru că, împreună cu alte persoane, ar fi falsificat și comercializat bilete utilizate în rețeaua de transport din Londra, a fost depistat joi de polițiștii constănțeni la Năvodari, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța potrivit Agerpres.

„Polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au depistat, în cursul zilei de astăzi (joi – n.r.), un bărbat pe numele căruia exista un mandat de arestare european emis de autoritățile din Marea Britanie, pentru săvârșirea infracțiunilor de falsificare titluri de credit sau instrumente de plată, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și constituire a unui grup infracțional organizat. Bărbatul a fost depistat pe raza localității Năvodari”, a transmis IPJ Constanța.

Conform sursei citate, în perioada 2017 – 2019, bărbatul în cauză, împreună cu alte două persoane, a constituit un grup infracțional organizat, care a falsificat bilete utilizate în rețeaua de transport din Londra, cu ajutorul unei aparaturi electronice.

Faptele ar fi fost comise cu ajutorul unui alt bărbat, care ar fi distribuit și comercializat biletele. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentat Curții de Apel Constanța pentru emiterea unui mandat de arestare, în vederea extrădării către autoritățile din Marea Britanie.

Ancheta a arătat o pierdere de peste 17 milioane de lire sterline pentru autoritățile britanice.


Membrii grupului au fost acuzați de mai multe infracțiuni, inclusiv fraudă, infracționalitate cibernetică și participarea la o organizație infracțională.

Falsificatorii români, prejudicii de milioane de lire sterline companiei de transport londoneze

Echipele din Bundesliga, sponsorizate de 11 companii de îmbrăcăminte diferite

Tânăr român de 22 de ani, acuzat de uciderea unui cuplu, în Branston