in

VIDEO – Român care fura dintr-un magazin, filmat în timp ce era urmărit și încătușat de polițiștii britanici

Un român a filmat momentul în care un conațional este prins de către polițiștii britanici.

Potrivit observator.tv, cel prins de poliție reuşeşte iniţial să fugă, însă este imobilizat la scurt timp de polițiștii care porniseră în urmărirea lui.

Potrivit autorului filmării, românul ar fi fost prins când fura dintr-un magazin.

Autorul filmării este tot român şi a reuşit să filmeze cu telefonul mobil toată scena. Tot el a publicat imaginile pe contul său de Youtube.

Hoțul prins de polițiști a fost foarte violent cu aceștia, atât verbal cât şi fizic, încercând să-i intimideze în primă fază pe oamenii legii, apoi încercând să scape cu fuga.

Este capturat rapid, imobilizat şi încătușat pe stradă, sub privirile curioase ale trecătorilor. Însă, tânărul nu s-a liniștit şi, deşi era încătuşat, le-a spus polițiștilor și oamenilor de securitate ai magazinului că în ziua următoare va fi liber şi se întoarce după ei ca să se răzbune.

Apoi s-a plâns că polițistul care l-a capturat l-a lovit la ochi şi a continuat să aibă o atitudine ostilă față de oamenii legii. Deloc impresionați, aceştia l-au transportat spre cea mai apropiată secţie de poliţie.

Brexit: Declarația președintelui Klaus Iohannis după semnarea acordului

Noul guvern va desființa Ministerul Românilor de Pretutindeni. Orban: „Este o agenție de voiaj pe bani publici!”