in

Vremea rea continuă să facă probleme în Marea Britanie. Vezi care sunt cele mai afectate zone

Zăpada care a căzut în ultimele zile și noaptea trecută peste Marea Britanie pune probleme traficului auto, aeroporturilor, dar și școlilor.

Aproximativ 100 de șoferi sunt blocați pe un drum din Corwall (foto1), iar zeci de școli au fost închise vineri, 1 februarie, potrivit BBC.

Vremea rea se deplasează spre sudul Angliei și Țara Galilor, afectând Wiltshire, Hampshire, Sussex și Kent.



Există, de asemenea, avertismente privind întârzieri pe calea ferată și anularea mai multor zboruri, în această dimineață.

Biroul de Meteorologie a avertizat asupra „condițiilor grele de trafic” în unele zone din sudul Angliei și a emis două avertismente de cod galben, în vigoare pentru părți întinse din Regatul Unit, până vineri după-amiază.

În Bodmin, Cornwall, a fost înregistrat un strat de zăpadă de 12 cm, a anunțat Biroul de Meteorologie. De asemenea, în zone din Cumbria s-au înregistrat 8 cm de zăpadă, în timp ce în Inverness au fost 7 cm.

Zeci de școli vor fi închise, vineri, în zonele afectate. De asemenea, compania de transport londoneză, TfL, a reluat avertismentele potrivit cărora populația trebuie să evite să călătorească după ora 21.00 din cauza gheții, zăpezii și vântului.

Totodată, British Airways a avertizat că unele zboruri pe distanțe scurte spre și de pe Aeroportul Heathrow au fost anulate vineri de dimineață.

Aeroportul Newquay a fost închis din cauza unei furtuni de zăpadă, dar a fost redeschis.

Unele școli din Țara Galilor au fost închise de joi, iar altele au anunțat că vor fi închise vineri.

Se lucrează pentru deszăpezirea celor peste 100 de șoferi blocați pe A30, la Bodmin Moor, a anunțat poliția locală, potrivit BBC.

Consiliul din Cornwall a avertizat că vehiculele abandonate pe șoseaua A30 și pe celelalte drumuri întârzie eforturile de eliberare a șoferilor prinși în zăpadă.

British Airways sfătuiește clienții să verifice dacă zborul lor a fost anulat și a anunțat că persoanele care urmează să călătorească pe distanțe scurte au fost opțiunea de a-și amâna călătoria.

În continuare sunt așteptat depuneri de zăpadă de până la 10 cm în unele părți ale Regatului Unit, cu precădere în Țara Galilor și în sud-vestul Angliei.

Centrul și sudul Țării Galilor și părțile centrale, de sud și sud-estul Angliei sunt cele mai afectate în acest moment.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO – Londonezii, sfătuiți să stea în case. Se așteaptă căderi de zăpadă, gheață și vânt puternic

Ministrul de Externe britanic, întâlnire cu președintele Iohannis și premierul Dăncilă