Camelia Cazacu a emigrat, în urmă cu șapte ani, în Dublin, unde a înființat unul dintre cele mai prolifice cluburi de păstrare şi promovare a tradițiilor românești în diaspora.
La cursurile Cameliei Cazac participă și copii români, și irlandezi, care învață împreună despre literatura, portul tradițional şi gastronomia românească, scrie Adevărul.
Camelia Cazacu are aproape 60 de ani, este educatoare, iar de șapte ani locuiește în Dublin, Irlanda, unde a înființat un „club al copiilor români”. Acolo micuții recită poezii româneşti, ascultă basme și învață cum să gătească preparate tradiționale.
A amenajat și o mică grădină de legume şi o fermă de pui în afara Dublinului, pentru a-i învăţa pe cei mici ce înseamnă să ai grijă de o gospodărie.
„Se spune că un
popor care nu-şi cunoaște istoria şi tradițiile este ca un om care și-a pierdut
actul de identitate. Copilul român, indiferent în ce colț de lume se naște,
trebuie să-și cunoască rădăcinile, să ştie să vorbească și în limba străbunilor“,
crede ea.
Camelia Cazacu este originară din județul Botoșani, unde s-a dedicat unei
meserii pe care a îndrăgit-o încă din copilărie. „Mi-am dorit mereu să fiu
educatoare. Îmi plăcea să-i învăț pe alți copii, să am grijă de ei. Dumnezeu
m-a înzestrat cu tot ce are nevoie o educatoare – în primul rând, cu darul de a
cânta, pentru că asta era proba eliminatorie la admiterea la Liceul Pedagogic.
Mi-a plăcut această meserie, am pus suflet în ce-am făcut“, spune botoșăneanca.
A profesat 33 de ani la Darabani, cel mai nordic oraș din România. A avut grijă de mii de copii, majoritatea de la țară, săraci, dar cuminți, spune educatoarea.
A fost dintotdeauna convinsă că păstrarea identității culturale e importantă pentru orice popor: „Este frumos că poţi să circuli acum, să vezi, să te îmbogățești cultural, spiritual. Dar e important să ştii de unde vii, cine eşti. E important să păstrezi şi să dai mai departe moștenirea. De aceea, eu am pus accent mereu pe dansul popular, pe cântecul din bătrâni şi pe preparatele culinare tradiționale“.
La Corneşti, un sătuc de lângă Darabani, a amenajat în 2005 un mic muzeu etnografic, pe care l-a numit „Casa bunicilor“. „E ca un sanctuar al culturii şi tradiției populare“. La Darabani, a reușit să amenajeze din fonduri proprii un soi de sală de sport pentru copii.
Brusc, a hotărât să renunțe la tot şi s-o ia de la capăt, la peste 3.000 de kilometri depărtare. A încuiat căsuța cu grădină de la răscruce de drumuri şi a plecat la Dublin. A mers pentru a-și ajuta copiii: „În toamna lui 2012, mi-am făcut bagajele şi-am plecat. Inițial, mi-am luat concediu fără plată un an. Mai târziu, mi-am dat demisia şi am rămas în Irlanda. Am venit în Dublin pentru a avea grijă de nepoței. Copiii mei, aflați la muncă aici, aveau nevoie de mine“.
