in

Gală de box profesionist la Londra: Românul Flavius Biea l-a bătut pe nicaraguanul Berman Sanchez

Boxerul român Flavius Biea l-a învins la puncte pe nicaraguanul Berman Sanchez, sâmbătă, la categoria welter , într-o gală de box profesionist desfășurată la York Hall din Londra, scrie Agerpres.

Biea a primit decizia cu 60-54, la capătul celor șase reprize. Astfel, pentru Biea, deținătorul titlului IBA Intercontinental Super Welter, a fost al 18-lea succes la profesioniști (9 KO), având şi o înfrângere (KO).

De asemenea, Biea a efectuat un cantonament în Anglia, unde s-a pregătit pentru  cel de-al 18-lea meci din cariera de profesionist. Stagiul a început la 3 octombrie, la Londra.

El a boxat pe 16 noiembrie, cu un adversar deocamdată nedesemnat, în istorica York Hall. Considerată casa boxului britanic, celebra sală a fost deschisă în 1929 și a găzduit de-a lungul timpului nume celebre, dintre care se remarcă Lennox Lewis, fostul campion mondial al greilor.

„Boxând în Anglia mi se pot deschide mult mai repede porţile unui meci spre titlul mondial. Nu renunţ însă la gândul de a organiza în continuare gale de box şi de a promova boxul profesionist în România”, a declarat Flavius Biea, deţinătorul centurii intercontinentale IBA.

Berman Sanchez, care trăieşte în Spania, are 29 de victorii (21 KO), 11 înfrângeri (6 KO) şi 3 meciuri egale.

Un temut interlop din Iași, arestat în cazul celor 60 de sclave sexuale din Londra. Ce au găsit procurorii când i-au percheziționat locuința

Familia unui sătmărean care a decedat la Londra are nevoie de bani pentru repatriere