in

Influencer român la Londra, peste 80.000 de followeri pe Instagram. «Am transformat un hobby în business»

Știați că la Londra trăiesc foarte mulți bloggeri români de succes? Londra este prin excelență un decor ideal pentru așa-numiții „influenceri”, persoane care îi inpiră pe alții prin mesaje și fotografii pe social-media, promovând în același timp produse comerciale.

Unul dintre aceștia este Cosmin Cernica, 26 de ani, care și-a deschis propria firmă de PR (Public Relations) la Londra și peste 80 de mii de followeri pe Instagram.(continuă după fotografie)

S-a născut la Câmpina și a venit la studii în Anglia în urmă cu 8 ani, pe când avea 18 ani. A studiat la Birmingham City University, specializarea Marketing şi Publicitate.

În urmă cu 5 ani, Ziarul Românesc a scris despre Cosmin, nominalizat atunci la UK Blog Awards 2014, un concurs considerat „Oscarul” blogosferei britanice. La numai 2 ani după ce s-a hotărât să plece la studii în Marea Britanie, tânărul reuşise să se facă remarcat în lumea online-ului britanic.

La un an după ce și-a deschis blogul, a ajuns în top 10 bloguri de success scrise de tineri de până în 25 de ani de pe teritoriul Angliei.

“Mă simt onorat şi fericit să fiu nominalizat şi mai ales să fiu singurul blogger român care se luptă pentru câştigarea unui premiu într-un concurs din UK. Sper că în acest fel să ajut la promovarea unei Românii frumoase şi sănătoase”, a declarat atunci Cosmin Cernica.

De atunci au trecut ani mulți și Cosmin a făcut carieră. A lucrat ca editor de modă pentru o revistă de lifestyle și a fost manager de comunicare și Social Media pentru un brand de produse cosmetice, iar acum are peste 80.000 de followeri (abonați la postările sale) pe Instagram. Un mic record.

„Încerc să-i inspir pe cei care mă urmăresc în Social Media, producând conținut de calitate și colaborând cu diferite branduri”, a declarat el pentru life24.ro. „Totul a pornit ca un hobby. Îmi place foarte mult să călătoresc și sunt pasionat de fotografie, și am început să postez frânturi din vacanțele mele sau pur și simplu să documentez viața mea de zi cu zi. Am avut și un blog timp de 3 ani și am fost editor de modă pentru revista Jungle. Așa am reușit să îmi transform contul de Instagram, din hobby – în business. Îmi place să cred că tot conținutul meu din online este aspirațional, iar cei care mă urmăresc se pot inspira din el într-un fel sau altul.” (continuă după fotografii)

Cosmin nu se consideră influencer. „Influenceri, cu adevărat, există foarte puțini… Mie îmi place să mă numesc content creator. Succesul vine odată cu timpul, perseverența și conținutul pe care îl postezi și care trebuie să fie neapărat unul de calitate și inovator. Vremea selfie-urilor cu un produs în mână a apus.”

Faptul că este român nu l-a afectat. „În domeniul în care activez, naționalitatea nu a jucat un rol important. Ceea ce contează cu adevărat sunt creativitatea și originalitatea. Cunosc foarte mulți bloggeri români care locuiesc la Londra și au un succes fenomenal, datorită talentului și conținutului de calitate pe care îl produc, zi de zi. Îmi place că pot să călătoresc în cele mai frumoase colțuri ale lumii, că pot participa la evenimente de calitate, unde întâlnesc oameni excepționali. Îmi place că pot testa/purta/exeperimenta produse înainte ca ele să fie lansate pe piață. Și îmi place că toate aceste lucruri reprezintă jobul meu zilnic. Cât despre Londra, pentru mine înseamnă acasă. Este orașul care m-a adoptat, m-a acceptat așa cum sunt și mi-a oferit întotdeauna posibilități infinite.”

Acasă, la Londra

Iată ce scrie Cosmin Cernica pe blog.wagnerarteshop.com, cu titlul „Acasă, la Londra”:

«Când mi-e dor de București, mi-e dor de lucrurile pe care le găsesc doar acolo. Lucrurile și obiceiurile care mă fac să mă simt “acasă”. In Londra, “acasă” înseamna lucruri diferite. Acasă are alt gust, alt miros, textură de lână moale in culori de toamnă, alte nostalgii și alte ritualuri. Când sunt la București, în așteptarea lungă și monotonă dintre un prânz luat prea devreme și planuri pentru o cină târzie, ma opresc la o patiserie undeva pe o străduță obscură, să iau o gustare. Acasă la Londra, gustarea asta e un adevărat ritual, cu povești si nostalgii proprii, care definesc după-amiezile londoneze de un secol încoace.

“Afternoon tea”, o experiență tipic englezească, merge mână in mână cu adjectivul “cosy”, un cuvânt tipic englezesc, care nu are traducere in română. Dar nu e doar atât. Se simte o notă de spirit rebel in gustarea asta tihnită si somnoroasă de după-amiază. In centrul unui oraș ca Londra, la mijlocul unei zile obișnuite, mergând la unison cu mulțimea de oameni obosiți si grăbiți, te oprești dintr-odată și parcă oprești și timpul. În restaurantul unui hotel vechi, te așezi la o masă cu lumina portocalie și servești ceaiul din porțelanul pictat cu iasomie, păuni și lavandă, “ca pe vremuri”. Nimeni nu te intreabă dacă vrei să il iei “la pachet”, că doar e o zi de săptămână haotică, nimeni nu iți oferă un pahar din hârtie și o brioșă ambalată in plastic, ca să iți poti lua gustarea în grabă, la metrou. In schimb, te intreabă dacă ai vrea să servești la afternoon tea și un pahar de șampanie. Lângă ceainic și sticla de “bubbly”(am zis DA), pe un suport etajat, te asteaptă liniștite in ierarhia veche de un secol, sandwich-uri mici  si “traditional scones”, separate de un platou plin de prăjituri, care mai de care mai extravagante si ispititoare.»

Geanina Corondan era hotărâtă să se mute la Londra. Ce a făcut-o să își schimbe decizia

Cum locuiește fiica Andreei Esca în Anglia. Alexia și-a filmat camera de cămin pentru fanii săi de pe Youtube

Ministrul Muncii crede că românii din străinătate se întorc, după ce guvernul a mărit salariul minim prin ordonanță

Copil cu autism, pentru care România nu a făcut nimic, învață să devină muzician în Londra