in

„La Londra viața-i frumoasă”, melodia cu care artistul Marian Stan ridică sălile în picioare. «Dar radiourile românești nu o difuzează»

„E nor, / e ploaie, / e vânt, / și crengile-s la pământ. / Ai crede că-i un vis urât.

Aștepți / metroul / și-acolo pe peron / ai vrea să strigi în gura mare: / de azi am job la Salvare.

E Londra! / E Londra cu vremea si cu toanele ei, / dar Londra ne-a dat la fiecare o șansă și-un drum, / de-acum.

E Londra! / E Londra cu lumea și religia ei, / dar unde să pleci când te simți, în sfârșit, ca acasă? / La Londra viața-i frumoasă.”



Este un fragment din textul melodiei „La Londra viața-i frumoasă”, compoziția lui Marian Stan, un artist român stabilit în Anglia.




Profesor, poet, cântăreţ, compozitor, scriitor, Marian Stan este licenţiat al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Bucureşti. Între anii 1991-2001 a lucrat pentru Radio România, Radio Total, Televiziunea Română, Prima TV şi Antena 1, a predat în facultate şi la Centrul pentru Jurnalism Independent, a ţinut conferinţe, a scris proză scurtă şi poezie, publicate în periodice.

A renunţat la cariera universitară în România și a plecat din țară. S-a îmbarcat pe un vas de croazieră. apoi a ajuns în Anglia, unde a luat-o de la capăt. Acum locuiește la Cambridge, unde a pus pe picioare un mic business de transferuri de la aeroport, care-i lasă timp pentru marea pasiune a vieți sale, muzica. Sunt deja mulți români în străinătate cu activitate artistică remarcabilă și creații reușite, dar industria muzicală din țară, radiourile, Casele de discuri, deocamdată stau în așteptare.

Marian Stan, cât de autobiografică este melodia „La Londra viața-i frumoasă”?

«Mi-aduc aminte că abia terminasem de cântat această piesă la Institutul Cultural Român din Londra, la invitatia My Romania Community, și un domn care între timp avea chiar să-mi devină prieten, se apropie de mine și-mi spune: ‘Piesa este frumoasă, dar nu prea sunt de acord cu titlul.‘ Ceva părea să nu îl fi pus pe acest domn într-un acord total cu faptul că la Londra viața ar putea fi frumoasă. Eu am dat din cap și i-am răspuns că atunci când am scris piesa nu m-am gândit, în particular, la cât de frumoasă este viața la Londra, ci mai degrabă la ce ne-ar putea să ne creeze această stare. Ce-ar putea Londra să facă pentru noi, ca viața acolo s-o vedem frumoasă?

Am făcut-o sperând să-i pot purta pe cei care o vor asculta într-un spațiu de unde să o poată vedea într-un anume fel. Nu e ușor să ajungi acolo din câteva cuvinte, căci ai un spațiu restrâns într-un cântec, însă dacă muzica e bună și rezonează cu mesajul, e posibil să reușești. Eu cred ca artistul-compozitor are o anume datorie față de public. Nu apare în fața lui doar să-i spună cine este. El apare să-i spună unde poate ajunge. Să-l însoțească în locuri în care singur nu are acces sau prin care îi e frică să treacă de teama de a nu fi copleșit emoțional.

Artistul e acolo să îl conducă și să preia din intensitatea trăirilor și o face fiind însuflețit de o energie magică care uneori poate schimba destine. În timpul ascultării unui cântec poți avea revelații, poți trăi stări de spirit nebănuite, poți descoperi în tine puncte de sprijin care altfel nu ți-ar fi fost la îndemână, astfel încât datoria noastră, a celor care scriem versuri și compunem muzică este să aspirăm spre înălțarea maselor, spre ridicarea lor spirituală, spre căutari interioare și descoperiri senzaționale. Deci ca o conluzie, cântecul ‘La Londra, viața-i frumoasă‘ nu este autobiografic. Eu n-am locuit în Londra, și dacă ar fi să călătoreasc mai des pe-acolo, nu cred că aș face-o întotdeauna cu o mare plăcere. Dar ceva îmi spune că indiferent ce cred eu despre viața la Londra, acolo sunt mulți români care se bucură de o viață frumoasă, căci “Londra ne-a dat la fiecare o șansă și-un drum, de-acum…” – cum spune cântecul – și lucrul ăsta mi-a fost confirmat de fiecare dată când am încheiat de interpretat această piesă și sala s-a ridicat în picioare, să mă aplaude.»

Cât e de complicat e să cânți în Anglia? Să găsești timp, spațiu, mijloace, public?

«În Anglia nu e complicat să cânți. Nici să găsești timp sau spațiu. Totul se impotmolește la calcule. Vrei să cânți, dar încerci să nu dai pe minus. Și dacă nu reușești să umpli săli, de cele mai multe ori dai pe minus. Iar să umpli săli e greu și mai ales dacă vrei s-o faci des. Îți trebuie un plan. O carieră. Îți trebuie o echipă care să creadă în tine și îți mai trebuie cineva dispus să bage mâna în buzunar, uneori adânc.

Dar aici intrăm în lucruri complicate legate de o cariera în industria muzicală care trebuie să o începi cum trebuie, când trebuie și cu cine trebuie. Eu n-am fost ‘blessed’ să fiu o stea strălucitoare. Dar nici una căzătoare nu sunt. Sunt una care pâlpâie și asta nu pentru că muzica mea nu ar avea ce-i trebuie să iasă în față, ci pentru că îți trebuie o echipă puternică și bani mulți atunci când vrei ca numele tău să devină rezonant.»

Ce impact au avut piesele tale în România? E complicat să ajungi să fii difuzat la radio?

«În România concertez destul de rar, dar când mai ajung pe-acolo, cei care mă cunosc apreciază ceea ce le ofer. Muzica mea le merge direct la inimă. Sunt piese la care pot vedea cu ușurință lacrimi în ochii celor care ocupă primele rânduri la concerte. Piesele mele vorbesc de singurătate, de părinții care nu mai sunt, de trecerea timpului, de situații de viață sensibile, mișcătoare. Trebuie să ai inimă de piatră să nu verși o lacrimă. De ce nu se dau la radio? Uite profit și eu de ocazia asta să-i intreb pe cei de la casele mari de discuri din București? De ce nu scoateți domne și cu Marian Stan un disc să-l dați și pe el la radio? Cu ce v-a greșit? Haha.»

Sunt mulți artiști români plecați peste hotare, care ar putea îmbogăți oferta muzicală din România. De ce nu vă organizați într-o asociație?

«Ah, aici intram deja în administrație. Bagă-l pe artist în administrație și i-ai tăiat elanul. Păi știi câtă muncă e în a te organiza la modul ăsta? De-asta spun: artiștii au nevoie de echipe. Oameni care să creadă în ei, să li se alăture și să-i ajute să iasă la suprafață. Dacă încep să facă ei treaba asta, primul care va suferi va fi actul de creație. Asta nu însemnă că nu facem și asta, plus multe altele legate de promovare și imagine, dar trebuie să ai conexiuni la niveluri greu de atins pe cont propriu să atingi performanțe vizibile. E vorba de liga în care joci.»

Ai plecat de foarte mulți ani din România. Care este firul epic și momentele cheie din acești ani?

«Descoperiri și redescoperiri. Am scris muzică, am scos un disc, am publicat două volume de versuri și mai tot timpul am câte ceva în lucru despre care nu prea vreau să vorbesc de teama de a nu-l supăra pe Doamne-Doamne și de a-mi pune proiectul în ‘hold’ pe o perioadă nedeterminată, așa cum s-a întâmplat de exemplu, cu Las Fierbinți.»

Dar ce s-a întâmplat cu Las Fierbinți?

«Eh, m-am întâlnit de câteva ori cu regizorul, Dragoș Buliga, cu propunerea de-a folosi personajele din serial și a scrie o poveste Las Fierbinți în format literar. Un roman, dacă vreți. Lui Dragoș ideea i s-a părut excelentă, la vremea respectivă, dar omul era așa de ocupat cu serialul în sine, că un proiect de genul celui propus de mine nu ar fi făcut decât să-i adauge un stres suplimentar. Eu știam că va fi o luptă să-l concretizez, dar am avut o chemare așa de mare, că m-am apucat de scris fără să mă intereseze prea mult dacă va ajunge vreodată să fie finalizat. Așa că am scris povestea, dar s-a nimerit ca terminarea cărții să aibe loc în același timp cu revenirea lui Mimi Brănescu în cadrul echipei Las Fierbinți și cum el ar fi trebuit sa-și arunce ochii pe carte, înainte de publicare, a fost de-acum deodată absorbit într-un nou vârtej de-a scrie nu știu câte episoade pentru noua serie, că numai de cartea mea n-a mai avut timp. Eu înțeleg situația și sper ca într-o zi Dragoș să mă sune și să-mi dea vestea cum că de-acum ar fi timpul să scoatem și cartea. Ar fi o veste de poveste.»

Un artist este conștiința vremurilor, cum te-a influențat această perioadă? Care este opinia ta despre Brexit?

«Eu cred în unificare, nu în dezbinare. Cred că unificarea se află pe un palier superior în procesul evoluției. Dar când ea nu se desfășoară la un mod natural, probabil că începe să scârțâie. Ceva urât trebuie să se fi întâmplat pe la Brussels căci englezii nu sunt niște oameni răi, ba dimpotrivă. Sunt niște oameni buni. Deosebit de buni și atenți și generoși. Doar că au ajuns și ei la o limită dincolo de care începi să devii ușor neliniștit, ba chiar iritat.

Emigrația asta în masă le-a provocat o stare de neliniște și iritare. Nu se mai simt în siguranță. Se simt ușor amenințați. Eu îi înțeleg de-acum, că trăiesc în mijlocul lor de șaisprezece ani. E ca atunci când tu ai o casă mare și cineva vine și îți mai bagă, din când în când, pe câte cineva la tine în gazdă, până când într-o zi te trezești că atunci când vrei să te așezi și tu la televizor, nu mai ai loc pe canapea. Ceva în genul ăsta, presupun.»

Principala destinație a emigrației românești a devenit Marea Britanie, în ciuda Brexit. Ce ar trebui să se schimbe în România pentru ca oamenii să nu mai plece în masă?

«Imaginează-ți că ai vreo șaptesprezece ani și s-a dovedit că tatăl tău o înșeală pe mama ta și de câte ori mama ta îi mai amintește despre asta, mai primește și vreo două peste ochi. Iar atunci când te ridici să-i desparți, îți mai dă și ție vreo două. Ai mai vrea să vii acasă? Ți-ai mai dori să mai trăiești cu ei sub același acoperiș? Familia noastră, a românilor de acasă, este într-o continuă descompunere morală și singura ieșire din situația asta este divorțul. Dar ne trebuie o mamă puternică, să lupte cu monstrul. Iar mama aia e poporul. Mama aia suntem noi toți. Reușim să-l punem pe tată la punct sau nu? Aici se joacă viitorul țării noastre.»

Care sunt următoarele proiecte artistice pe care le pregătești?

«În ultimii ani am avut plăcerea să-mi fac câțiva prieteni foarte buni pe la Londra, care au început să mi se alăture într-un număr din ce în ce mai mare la concertele pe care le susțin aici. Unul dintre ei este chiar organizator de evenimente – Sorin Ciociu, de la East European Cultural Centre – și presimt că el va fi omul care va juca un rol important în popularizarea muzicii mele și a numelui meu printre românii din Londra, ajutat din umbră și de Daniela David Vlad și de toți cei care se află sub umbrela EECC.

Grupul de la Londra care mă sprijină este însă cu mult mai mare și se extinde dincolo de proiectele muzicale, înspre cele scriitoricești, iar aici fetele de la ‘Romanians Love Books‘ – Floria, Adina, Georgiana și Georgeta – ocupă un loc deosebit în sufletul meu. Proiecte am mai tot timpul, dar nu pot spune cu certitudine unde și când va avea loc următoarea apariție în public sau o nouă lansare de carte. Pe cei care vor să afle mai multe despre mine și evenimentele pe care le vom organiza, îi invit cu mare drag sa ma caute pe facebook sub numele de Marian Stan, să-mi urmărească activitatea și promit să îi țin la curent cu data și locul unde va avea loc un nou eveniment.»

Sorin Cehan

Actorul Dragoș Moștenescu a luat-o de la ZERO în Anglia: „În România se practică un divertisment bazat pe defectele primare ale omului”

Leonard Nedelcu, student la Westminster: „Vreau să demonstrez că lumea muzicală are nevoie de mine”

Mare sărbătoare în familia POE. 10 ani de activitate

VIDEO – Imagini șocante. Un român își înjunghie fosta iubită în stradă. Condamnat pe viață