in

O româncă acuză angajații unui aeroport din UK de discriminare: „Cred că doar nouă ne fac asta, mie nu mi s-a mai întâmplat”

Loredana, o femeie din România care a călătorit recent în Marea Britanie a povestit un episod neplăcut prin care a trecut și despre care crede că a fost vorba despre o discriminare.

Ea îi acuză pe angajații unui aeroport din Marea Britanie că au discriminat-o.

Loredana consideră că românii au început să fie ținta unor abuzuri din aeroporturi, odată cu sosirea în Marea Britanie.

„Imediat după ce am aterizat pe aeroport, în Londra, am mers să mi se verifice documentele. Precizez că eram singură. Mai văzusem o româncă, la fel ca mine care stătea și aștepta ceva, cred că o respinseseră la verificatul documentelor. M-am gândit în sinea mea și mi-am zis ‘doamne, eu dacă pățesc așa ceva, leșin aici‘.

Am prezentat buletinul și de-aici a început coșmarul. L-a scanat, se tot uita în monitor, încerca să îndoaie plasticul buletinului, care evident opunea rezistență. La un moment dat a scos femeia aia o lupă și se tot uita, dădea negativ așa din cap. S-a mai uitat puțin, tot părea nemulțumită. Deja mă luaseră transpirațiile. A chemat încă un coleg și au început să se uite la fel, atent la buletin, a pus lupa și colegul.

Mă panicasem, mă gândeam ce o să fac, pe cine o să sun. La mine nici nu se mai uitau, doar la buletinul ăla. La un moment dat a mai venit alt coleg, să se consulte toți. Au luat-o de la capăt cu buletinul, au pus iar lupa, iar discuții, nu auzeam ce vorbesc. Ultimul care a venit părea mai relaxat și nu știu ce le-a zis, dar mi-au dat în cele din urmă înapoi buletinul și mi-au făcut semn să trec.

Nu înțeleg de ce au făcut asta, nu e prima oară când călătoresc și nu am avut vreo astfel de problemă. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu fata care fusese respinsă, dar la cum îmi bătea inima nu m-am mai gândit la nimic. Sper să nu fie vorba doar despre o încercare de a ne băga bețe-n roate, nouă românilor. Cred că doar nouă ne fac asta, mie nu mi s-a mai întâmplat. E ciudat ca doi români să pățească același lucru la interval de doar câteva minute,” a povestit Loredana.

Discriminare înainte de Brexit. Românii, supuși la interviuri pe Aeroportul Gatwick

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Big Ben sărbătorește 160 de ani de când a sunat pentru prima dată

Românul suspect în cazul uciderii britanicei Valerie Graves va fi extrădat în Marea Britanie