in

Tony Blair a vizitat expoziția de pictură a unui român la Londra. Bogdan Mihai Radu: «Pentru mine, ca artist, e o onoare»

«Întâmplarea face că Tony Blair a avut o vizită oficială la ICR cu domnul Ambasador, și așa a ajuns să vadă și expoziția. A fost amabil, foarte politicos, a acceptat să facem fotografii și din ce am simțit, i-au plăcut lucrările. Totul s-a întâmplat foarte repede. Pentru mine, ca artist, să îmi viziteze dl. Tony Blair expoziția e o onoare», ne-a declarat pictorul Bogdan Mihai Radu.

A fost încântat să aibă asemenea oaspete de seamă în prima sa expoziție la Londra, inaugurată în 20 martie. «Sunt onorat că l-am întâlnit pe dl. Tony Blair, fostul prim-ministru britanic, împreună cu dl. Dan Mihalache, ambasadorul României, la Court of St James’s, vizitându-mi expoziția și admirându-mi operele. Dl. Blair și cu mine am discutat scurt, dar fructuos despre picturi, tehnicile pe care le folosesc și proiectele mele viitoare», a scris pictorul, pe pagina sa. (continuă după fotografii)

Tony Blair a fost invitat de onoare la un dejun de lucru organizat de Ambasadă cu ocazia Președinției române a Consiliului UE. «O discuție extrem de captivantă a avut loc în contextul #RO2019EU, cu invitatul de onoare domnul Tony Blair, fost prim-ministru al Marii Britanii, președinte executiv al @Institute for Global Change, care a prezentat perspectiva sa cu privire la #BREXIT și a răspuns întrebărilor numeroase venite din partea ambasadorilor statelor UE, în cadrul unui dejun de lucru găzduit de Ambasada României», a scris pe pagina sa Ambasadorul Dan Mihalache. (continuă după fotografii)

Ambasadorul a fost, de asemenea, impresionat de expoziție: «Am fost deosebit de impresionat de lucrările tânărului pictor român Bogdan Mihai Radu care a expus la galeria „Brâncuși” la Institutul Cultura Român din Londra. Suntem onorați să găzduim la Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord expoziția pictorului Bogdan Mihai Radu, câştigătorul Premiului I la ediția de anul trecut a Târgului “Oxford International Art Fair”. », a fost mesajul Ambasadorului.

Expoziția se intitulează „Searching for Life” („În căutarea vieții”) și poate fi vizitată până la 12 aprilie 2019, la sediul ICR, 1 Belgrave Square, SW1X 8PH. (continuă după fotografii)

Este prima expoziție britanică a pictorului Bogdan Mihai Radu, reunind 20 de picturi acrilice din seria “În căutarea vieții”. Expoziția este dedicată memoriei mamei artistului.

Absolvent al Facultății de Arte Plastice din Cluj-Napoca, Bogdan Mihai Radu și-a susținut prima expoziție personală în 2002. Au urmat numeroase participări la expoziții și premii naționale și internaționale. În 2018, a câștigat Premiul I la Târgul Internațional de Artă Oxford și a fost invitat special la Tokyo International Art Fair, unde a fost apreciat de criticii de artă. Pentru mai multe detalii, vizitați www.bogdanmihairadu.com.

Sorin Cehan

Pictorul român Bogdan Mihai Radu, premiat la Oxford International Art Fair

O pictoriță în plină afirmare la Londra: «Mi-a plăcut în România, dar m-am întors în UK»

Londra. Record absolut pentru un pictor român. Tabloul lui a fost vândut cu milioane de lire sterline

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mihai Parnic conduce două afaceri: o firmă de contabilitate și o cafenea-restaurant. O cafea si-un „TAX RETURN” la BOEMA, în WEMBLEY PARK

O româncă se repatriază: «Anglia nu îmi poate oferi liniște. Revin, prietenii mei, în țara mea așa cum este ea, buboasă»