in

70% dintre specialiștii în IT ar pleca să lucreze peste hotare

În medie, 67% dintre specialiștii IT ar lucra într-o altă țară pentru a avansa profesional, față de 55% dintre cei fără competențe în acest domeniu.

Destinațiile de top pe care le-ar alege sunt SUA și Germania, iar dintre orașe, Londra e în fruntea opțiunilor, potrivit unui studiu realizat de Boston Consulting Group în colaborare cu BestJobs în 180 de țări, printre care și România.

Dorința de relocare în rândul experților digitali variază de la o țară la alta. În România, între 55% și 70% dintre experții digitali ar dori să lucreze în afara țării sau fac deja acest lucru. Din acest punct de vedere, România se află pe același palier cu țări ca Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Polonia, Rusia sau SUA.

Cel mai mare procent de experți digitali care deja lucrează peste hotare se înregistrează în rândul unor state precum Brazilia, Canada, Franța, India, Singapore sau Marea Britanie, unde peste șapte din zece din respondenți au răspuns afirmativ.

La polul opus, cel mai slab interes se manifestă în țări precum China, Israel, Ungaria, Slovacia, unde sub 55% dintre respondenți iau în calcul o astfel de mutare.

În general, experții digitali sunt cel mai mult interesați de relocare într-o țară apropiată sau într-un loc unde pot asimila cultura și limba.

În clasamentul primelor cinci cele mai atractive destinații se află SUA (40% dintre respondenți), Germania (31%), Canada (27%), Australia (24%) și Marea Britanie (24%).

La nivel de oraș, în afară de Londra, care este cea mai dorită destinație pentru 24% dintre respondenți, în topul alegerilor se află New York (19%), Berlin (18%), Amsterdam (17%) și Barcelona (14%). Clasamentul continuă cu Dubai, Los Angeles, Paris, Sydney și Abu Dhabi

„Companiile care au nevoie de experți digitali pentru a-și extinde afacerea se confruntă cu o competiție acerbă pentru atragerea talentelor. Așadar, trebuie să acorde atenție nevoilor acestora. Dat fiind deficitul uriaș de pe piață, companiile își pot asigura necesarul de specialiști cu abilitățile digitale de care au nevoie oferindu-le angajaților existenți programe de îmbunătățire a aptitudinilor în domeniu sau de reconversie profesională”, spune Dan Puică, CEO BestJobs.

Sursa: Curierul Național

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO – Cambridgeshire, a încercat să simuleze un accident pentru a cere daune, a regretat amarnic: compania l-a concediat

Un polițist britanic s-a filmat în timp ce agresa sexual o femeie