in

Acordul dintre UE și Marea Britanie este aproape gata



Acordul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană este convenit în proporţie de 75%, a declarat negociatorul șef al UE, Michael Barnier. Printre subiectele importante încă nerezolvate se numără gestionarea frontierei dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord.

„În termeni de ceea ce s-a convenit până acum, este vorba de circa 75%”, a declarat Barnier pentru postul de televiziune France-2, citat de Agerpres.

El a adăugat că, deşi Londra şi UE lucrează împreună pentru ca ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar să aibă loc în martie 2019, încă există riscul unui eşec atât timp cât rămân nesoluţionate probleme precum frontiera irlandeză.

În urmă cu o săptămână, Michel Barnier a afirmat că Marea Britanie poate reveni, până la sfârşitul perioadei de tranziţie, asupra poziţiei de a ieşi din piaţa unică şi uniunea vamală. Oficialul european i-a dat termen premierului britanic Theresa May până la 31 decembrie 2020 pentru a se răzgândi în privinţa ieşirii ţării sale din piaţa unică şi uniunea vamală, afirmând: „Atât timp cât nu au ieşit (din UE), în timpul perioadei de tranziţie, orice este încă posibil”.

Londra şi UE sunt decise să menţină libera circulaţie a persoanelor şi a bunurilor peste graniţa dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord, fără a se reveni la controalele frontaliere ce ar reprezenta o amintire a celor trei decenii de violenţe care s-au încheiat în mare parte prin Acordul din Vinerea Mare din anul 1998.

Totuşi, încă nu a fost găsită nicio soluţie privind controalele vamale de după Brexit.

Marea Britanie va părăsi oficial UE la 29 martie 2019, la exact doi ani de la invocarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, iar perioada de tranziţie de 21 de luni se va încheia la 31 decembrie 2020, dată ce coincide cu încheierea cadrului financiar multianual al UE 2014-2020.

Brexit: Marea Britanie va putea reveni asupra ieșirii din uniunea vamală până în 2020

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Se întâmplă în România. A pierdut fondurile UE la „ păcănele ”

Motivele pentru care diaspora nu votează PSD