in

Anunțul OFICIAL a fost făcut: Marea Britanie nu va părăsi Uniunea Europeană la 29 martie

Regatul Unit nu va ieşi din Uniunea Europeană (UE) la 29 martie, data stabilită a Brexitului, a anunţat premierul Theresa May, care a declarat că regretă acest lucru, relatează Reuters.

”Această amânare este o sursă de regrete personale”, a declarat miercuri seara, la reşedinţa sa de la Downing Street şefa Guvernului conservator de la Londra.

”Sper ca parlamentarii să găsească un mijloc de aprobare a acordului pe eu care l-am negociat cu UE, un acord care onorează rezultatul referendumului şi care este cel maibun acord posibil şi voi continua să lucrez zi şi noapte pentru a obţine această susţinere”, a adăugat ea.

”Dar nu sunt pregătită de o amânare a Brexitului dincolo de 30 iunie”, a subliniat ea.

Conducătoarea conservatoare şi-a reiterat opoziţia faţă de organizarea unui nou referendum.

Theresa May a cerut miercuri UE să autorizeze Marea Britanie să amâne Brexitul cu trei luni.

Liderii europeni, care se reunesc joi şi vineri într-un summit la Bruxelles, urmează să se pronunţe asupra acestei amânări.

Rareș Bogdan, în lacrimi pentru Diaspora: „Frații noștri de afară trimit cei mai mulți bani”

Petiție pentru anularea Brexit și revocarea Articolului 50. Site-ul a picat din cauza numărului mare de semantari