in

Barnier, despre relația post-Brexit cu Marea Britanie: UE nu va face compromisuri. „Niciodată, niciodată, niciodată”

Uniunea Europeană nu va face compromisuri care să afecteze integritatea pieței sale unice, a avertizat Michel Barnier, negociatorul-șef al UE.

El a mai spus că Marea Britanie trebuie să se confrunte acum cu realitatea, după ce a subestimat consecințele Brexit.

Unii politicieni de la Londra au sugerat că, în cadrul discuțiilor care vor începe în săptămânile următoare privind relațiile post-Brexit, Uniunea Europeană ar putea fi flexibilă în ceea ce privește regulile sale privind protecția fluxurilor comerciale.

„Nu va exista vreun compromis privind piața unică. Niciodată, niciodată, niciodată”, a spus Michel Barnier, într-un discurs la Queen’s University din Belfast, subliniind că piața unică stă la baza influenței internaționale a Uniunii Europene, relatează Mediafax.

„Părăsirea pieței unice, părăsirea uniunii vamale vor avea consecințe. Și ce am văzut … în ultimul an, este că multe dintre aceste consecințe au fost subestimate în Marea Britanie”, a mai spus oficialul european.

Potrivit acestuia, UE a fost dispusă să fie flexibilă și pragmatică în discuțiile comerciale, alegerile Marii Britanii au făcut ca posibilitatea unor relații comerciale post-Brexit fără fricțiuni să fie imposibilă.

„Nu îmi este clar dacă, atunci când Marea Britanie va părăsi UE și Piața Unică, va alege să părăsească modelul de societate și de reglementare al Europei. Aceasta este întrebarea cheie și așteptăm un răspuns”, a explicat Michel Barnier. Totodată, „acordul de retragere trebuie aplicat cu rigurozitate și disciplină de toate părțile”.

Marea Britanie se va retrage din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, dar va continua să aplice reglementările Uniunii Europene în perioada de tranziție post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie 2020.

Irlanda de Nord va continua să aibă statut special și după perioada de tranziție, rămânând în uniunea vamală UE până când va fi stabilit un alt statut, prin negocierile referitoare la relațiile post-Brexit.

Începe prigoana muncitorilor europeni. Priti Patel cere companiilor britanice să angajeze muncitori britanici

Regina Elisabeta II a promulgat acordul Brexit cu opt zile înaintea ieșirii din UE

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brexitul creează sute de locuri de muncă… în Germania. Frankfurt, noul centru financiar al UE

Adolescent de 16 ani, hăcuit cu o macetă într-o stație de metrou din Londra