in

Brexit. Comisia Europeană avertizează: S-ar putea să nu se ajungă la un acord cu Londra



Comisia Europeană avertizează statele membre că s-ar putea să nu se ajungă la un acord cu Londra după Brexit și prezintă dezavantajele unei astfel de posibilități, au declarat surse de la Bruxelles pentru Press Association.

În cazul în care nu se va ajunge la semnarea unui tratat post-Brexit cu Marea Britanie, acest lucru ar duce la cozi lungi de aşteptare la frontiere şi în porturi, perturbări în transportul aerian şi noi restricţii privind transferul de date.

Referitor la aceste lucrui ar urma să fie întocmită o broşură de 15 pagini de către Comisia Europeană care va cuprinde potenţiale şocuri. În aceasta se arată că ţine de responsabilitatea fiecărei naţiuni şi instituţii din Uniunea Europeană de a angaja personal şi de a ajunge la înţelegeri pentru a face faţă retragerii Marii Britanii din UE fără un acord.

Se aşteaptă ca documentul să avertizeze că trebuie intensificate imediat pregătirile la toate nivelurile, pentru a include toate consecinţele posibile, enumerând potenţiale probleme în domenii precum frontierele, transportul, datele şi circulaţia medicamentelor.

Informațiile despre aceste broșuri apar în contextul în care Dominic Raab, nou negociator-şef al Marii Britanii pe problema Brexitului, după demisia lui David Davis, urmează să se întâlnească prima dată cu omologul său din partea UE, Michel Barnier.

Theresa May amenință că va declanșa alegeri anticipate. „UE trebuie să știe că ne pregătim de un Brexit fără nicio înțelegere”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sifonare de bani la nivel înalt! Administrația Trump a plătit zeci de mii de lire sterline pentru a-l caza pe Trump la hotelul lui… Donald Trump

ALARMANT! Creștere semnificativă a criminalității în Marea Britanie. Londra, cel mai mare număr de crime