in

Consulatul General al României la Edinburgh s-a autosesizat în legătură cu atacul xenofob cu bâte împotriva românilor la Belfast

Consulatul General al României la Edinburgh s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în mass-media referitoare la incidentul produs la data de 6 ianuarie 2019, în districtul Newtownabbey, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, informează MAE.

Reprezentanții oficiului consular au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la identitatea, cetățenia și starea de sănătate a persoanelor afectate până în acest moment, nefiind recepționate la nivelul oficiului consular solicitări de asistență în legătură cu acest eveniment.

„MAE condamnă cu fermitate orice acțiune motivată de ură etnică, religioasă sau de altă natură, astfel de acte de violență fiind inacceptabile. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe îndeamnă cetățenii români care au cunoștință de astfel de incidente să informeze atât autoritățile locale competente, cât și reprezentanțele diplomatice și consulare ale României în străinătate”, transmite ministerul de externe de la București.

Poliţia din Belfast investighează o infracţiune motivată de ură după ce mai mulţi bărbaţi din România au fost atacaţi de o bandă duminică 6 decembrie seară, în locuința lor din localitatea Monkstown, din zona urbană Newtownabbey.

În jurul orei locale 20:20 mai mulţi bărbaţi au pătruns cu forţa în casă şi i-au agresat pe ocupanţi cu bâte de baseball. Cei cinci bărbaţi care se aflau în casă au suferit mai multe răni în urma incidentului, iar unul dintre ei a fost transportat la spital în stare gravă.

Atac xenofob. Români loviți cu bâte de baseball în Belfast

Belfast. Poliția îi caută pe cei care au devastat casa unor români cu bâtele de baseball. „Nu există loc de violență în societatea noastră”

VIDEO – Cinci români bătuți cu bestialitate în Belfast. Martor: „Sângera foarte rău, plângea și era în stare de șoc”

Surse: Românii atacați în Belfast erau scandalagii. „Oamenii și-au făcut singuri dreptate din cauză că autoritățile nu au luat măsuri”

Acordul Brexit va fi votat în Parlamentul britanic pe 15 ianuarie

România are din acest an trei salarii minime. Angajații din construcții vor primi mai mulţi bani