in

Gata cu libera circulație! Ministrul Patel nu mai dorește necalificați în Regatul Unit

De la 31 decembrie, Marea Britanie va implementa un sistem de imigrație bazat pe puncte, după modelul australian, a declarat ministrul de Interne, Priti Patel.

Ministrul urmează să prezinte cabinetului Johnson planurile sale, în cadrul reuniunii săptămânale, scrie Daily Express.

Planurile fostului premier Theresa May erau ca Marea Britanie să rămână înscrisă în regulile de liberă circulație din Uniunea Europeană până în 2023.

„Trebuie să aducem schimbări și afacerile trebuie să fie pregătite pentru stoparea imigrației necontrolate a lucrătorilor slab calificați până la sfârșitul acestui an”, a declarat o sursă guvernamentală.

Priti Patel, ministru de Interne

Sistemul propus de Patel va aduce și provocări angajatorilor cărora le va fi greu să se adapteze noilor reguli și schimbărilor de pe piața muncii, se arată într-un document al guvernului din 2018 cu privire la un astfel de sistem de imigrație.

„Va exista un impuls clar pentru lucrătorii tineri și calificați din întreaga lume să vină în Marea Britanie, dar trebuie să vedem și o reducere a numărului lucrătorilor necalificați și a celor fără un loc de muncă”, a mai adăugat sursa citată.

Miniștrii se așteaptă la o reacție din partea organizațiilor de afaceri, inclusiv a Confederației Industriei Britanice, cu privire la această mișcare. CBI a afirmat că firmele au nevoie de „ani pentru a se adapta la orice nou sistem de imigrație.”

Muncitorii necalificați nu vor mai avea acces pe piața muncii din Regatul Unit după Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Român de 28 de ani, plecat pentru o viață mai bună în Anglia, a murit. Medicii englezi nu l-au mai putut salva

Boris Johnson are gânduri mari: Vom fi deschiși față de imigranții africani