in

Guvernul de la Londra nu a prezentat încă nicio alternativă la acordul cu UE pentru Brexit

Guvernul britanic nu a propus Bruxellesului nici o alternativă concretă și viabilă de soluție, prin care să se evite un Brexit fără acord, a declarat joi președintele Parlamentului European, David Sassoli.

„Marea Britanie nu a propus nicio alternativă, nimic care să fie credibil din punct de vedere legal şi pe care să se poată lucra”, a declarat Sassoli după o reuniune cu liderii grupurilor politice din noul parlament și cu negociatorul şef pentru Brexit Michel Barnier.

După cum se știe, guvernul de la Londra vrea să se renunțe la așa-numita „plasă de siguranță” care temporar ar evita o graniță dură între Irlanda de Nord și Irlanda dar ar menține și integritatea pieței unice europene.

Sassoli a mai spus că Uniunea Europeană este pregătită să amâne data Brexit din nou dacă Marea Britanie va furniza un motiv bun, cum ar fi faptul că vrea să evite o ieșire fără acord sau se organizeaze alegeri generale anticipate.

Pe 17 octombrie are loc un summit european dedicat Brexit, iar pe 31 octombrie, Marea Britanie ar urma să părăsească UE.

Boris Johnson ar putea ajunge la închisoare dacă refuză amânarea Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bucură-te de toamnă cu Enjoy Events!

Doi proxeneți care obligau fete să se prostitueze în Marea Britanie, arestați la Iași. Printre victime este și o minoră