in

Klaus Iohannis: «Avem o relaţie foarte bună cu Marea Britanie, acordul de ieșire din UE este foarte bun»

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România are o relaţie bilaterală foarte bună cu Marea Britanie şi şi-a exprimat încrederea că în contextul Brexit relaţia strategică cu această ţară va fi consolidată.

“Ceea ce ne preocupă în această fază foarte mult dacă vorbim despre Brexit este negocierea relaţiilor viitoare, fiindcă acordul de ieşire a fost negociat, este foarte bun.

Nouă ne-a convenit forma aceasta de acord, însă relaţiile viitoare trebuie negociate într-un termen foarte strâns şi aici vor apărea probleme destul de complicate de negociat”, a afirmat Iohannis, aflat în vizită la Bruxelles.

Şeful statului a precizat că, pe lângă discuţiile UE – Marea Britanie, trebuie începută o negociere bilaterală cu această ţară.

El a arătat că negocierile cu Uniunea acoperă doar o parte din relaţia între state şi rămân părţi semnificative care trebuie discutate bilateral.

“Noi practic am început negocierile de mult. De când a apărut discuţia pe Brexit noi am început discuţii pe bilateral fără să ne amestecăm cu tema acordului de ieşire şi fără să ne implicăm în ceea ce am convenit să rămână pentru relaţia viitoare partea de UE.

Discuţii avem cu britanicii încă de multă vreme şi sunt discuţii foarte bune. Noi, România, cu Marea Britanie avem în bilateral o relaţie foarte bună şi cred că vom reuşi destul de bine să avansăm în domeniul bilateral unde chiar dorim să consolidăm relaţia strategică”, a spus Iohannis, potrivit Agerpres.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC




Bărbat ucis în Anglia de un copac smuls de furtuna Ciara și căzut pe mașina lui

Scoţia anunță Referendum pentru ruperea de Marea Britanie. 51% dintre scoțieni vor independență