in

Londra. Protest uriaș împotriva Brexit. Peste jumătate de milion de oameni, în stradă



Un uriaș marș anti-Brexit a avut loc, sâmbătă, 20 octombrie, la Londra!

Mai bine de jumătate de milion de oameni au ieșit în stradă pentru a striga că nu vor ca țara lor să iasă din Uniunea Europeană și să ceară organizarea unui al doilea referendum.

Manifestația a avut loc în contextul în care încă un summit european s-a încheiat fără un acord în ceea ce privește viitorul relației dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană după Brexit.

Şefa Executivului de la Londra pare însă a fi printre puţinii optimişti din Regat, în ceea ce priveşte despărțirea de Uniunea Europeană. Un sondaj realizat de Parlamentul European arată că 53% dintre britanici nu ar mai vota acum o ieşire din Uniunea Europeană.

Mitingul, organizat la apelul asociației People’s Vote, a început în Park Lane și s-a încheiat în Parliament Square, relatează Agerpres.

150 de autobuze au adus manifestanţi din toate regiunile Marii Britanii. Străzile Londrei nu au mai fost ocupate de o mulţime atât de numeroasă de la protestele din 2003 faţă de războiul din Irak.

Brexit. Peste 100.000 de persoane au protestat în centrul Londrei. Au cerut al doilea referendum

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Theresa May: „95% din acordul pentru Brexit este stabilit”

Ăsta-i DORUL! MoneyGram se mândrește că poate sprijini următoarea generație de fotbaliști de la Eagles Football Academy