in

Marea Britanie. Candidat al unui partid pro-UE, derapaje xenofobe: „Sunt de acord cu Brexit dacă îi va opri pe români din furat”

Partidul Change UK, nou format din foști laburiști supărați pe politica lui Jeremy Corbyn și ex-conservatori care nu sunt de acord cu direcțiile impuse de Theresa May, este, la nivel declarativ, anti-Brexit.

Însă, candidații formațiunii politice au avut în trecut ieșiri catalogate de presa britanică drept rasiste și xenofobe, notează The Independent.

Ali Sadjady, un fost conservator, prezentat de Change UK drept candidat pentru Londra la Parlamentul European, marți, 23 aprilie, a fost acuzat că a avut ieșiri împotriva cetățenilor UE.

De asemenea, candidatul are o istorie de comentarii sexiste față de femei.

„Când aud că 70% din hoții de buzunare prinși pe London Underground sunt români, mă face să îmi doresc Brexit”, a scris Sadjady, într-un tweet din noiembrie 2017.

Într-un alt tweet controversat din perioada referendumului pentru Brexit, același Sadjady scria: «Brexitul este ca atunci când vrei să te desparți de prietena ta pentru că este scumpă și greu de întreținut și apoi îți dai seama că e destul de „fierbinte”».

Candidatul la europarlamentare care acum susține rămânerea în UE a mai spus despre primarul Sadiq Khan că este o „glumă de om” din cauză că susține un al doilea referendum Brexit.

„Pentru cei care solicită un al doilea referendum al UE, nu credeți în democrație sau nu se aplică atunci când lucrurile nu merg așa cum vreți voi?”, scria același candidat.

Change UK a fost contactat de The Independent pentru comentarii, dar nu a primit încă un răspuns.

La scurt timp după ce partidul a fost abordat pentru comentarii, candidatul și-a blocat contul de twitter.

Sadjady a plecat din Partidul Conservator în martie, invocând modul în care partidul s-a ocupat de acuzațiile Brexit și Islamofobia îndreptată împotriva sa.

Alți candidați la partid includ fostul jurnalist BBC Gavin Esler, fostul vicepremier adjunct al consiliului polonez Jacek Rostowski și Rachel Johnson, jurnalist, sora fostului ministru de Interne, Boris Johnson.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„Donez hamster foarte mâncăcios!” Ce a postat un român din Londra pe Facebook a devenit VIRAL. „L-am luat de la Cernobîl”

Politicianul britanic care i-a atacat pe români, retras de pe lista pentru Parlamentul European