in

Ministrul de stat britanic: „Drepturile românilor vor fi respectate indiferent de deznodământul Brexit”

Ministrul de stat pentru Europa și America al Regatului Unit, Sir Alan Duncan, i-a transmis ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, că indiferent de deznodământul procesului Brexit, drepturile cetățenilor români din Marea Britanie vor fi respectate, potrivit unui comunicat al Ministerului român de Externe.

Potrivit sursei citate, Ciamba a avut vineri o convorbire telefonică cu Sir Alan Duncan, la solicitarea oficialului britanic.

„Ministrul de stat pentru Europa și America al Regatului Unit a reiterat asigurările că, indiferent de deznodământul procesului Brexit, drepturile cetățenilor români din Marea Britanie vor fi respectate. De asemenea, Sir Alan Duncan a transmis că premierul britanic Theresa May ia în considerare găsirea abordării adecvate care să permită o soluție sustenabilă în relația dintre Marea Britanie și UE. Oficialul britanic a precizat că, în ciuda dificultăților politice din legislativul de la Londra, există speranța că procesul de consultare internă aflat în desfășurare va permite obținerea unei soluții care să constituie baza reluării dialogului cu Uniunea Europeană”, potrivit MAE.

Sir Alan Duncan i-a transmis ministrului delegat că apreciază „determinarea autorităților române în a identifica măsurile necesare pentru protejarea drepturilor cetățenilor britanici din România post-Brexit, indiferent de scenariul care se va concretiza la finalul procesului”.

La rândul său, George Ciamba a transmis că România, în calitate de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, discută cu celelalte state membre și cu instituțiile europene, fiind gata să asigure condițiile pentru dialog imediat ce va exista conturată o poziție a guvernului britanic, se mai arată în comunicatul MAE.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Român acuzat că a folosit o dronă în apropierea Aeroportului Heathrow

„Speakerul” Parlamentului britanic are origini române. Expresia folosită de John Bercow „Order!” a devenit virală