in

Parlamentarii britanici au preluat controlul asupra Brexit, dar au respins toate alternativele la acordul guvernului cu UE

Camera Comunelor a respins miercuri, 27 martie, prin vot, toate cele opt „alternative” la Brexit.

„Moțiunea B”, care prevedea ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană fără acord (no deal) la 12 aprilie, potrivit calendarului stabilit săptămâna trecută de către liderii europeni, a fost respinsă cu 400 la 160 de voturi, potrivit BBC.

„Moțiunea D”, care propunea un acord al „pieței comune 2.0”, prin aderarea la piața unică europeană și un aranjament vamal, a fost respinsă cu 283 la 188 de voturi.

„Moțiunea H”, prin care Regatul Unit rămânea membru al spațiului economic european (EEE) și adera la Acordul European de Liber-Schimb, a fost respinsă cu 377 la 65 de voturi.

„Moțiunea J”, ce propunea ca acordul Brexit să facă parte dintr-un angajament de a negocia cu UE o uniune vamală permanentă și globală care să vizeze întregul Regat Unit, a fost respinsă cu 272 la 264 de voturi.

„Moțiunea K”, ce relua planul Partidului Laburist cu privire la o uniune vamală și o aliniere strânsă la piața unică, a fost respinsă cu 307 la 237 de voturi.

„Moțiunea L” – care îndemna la o revocare a Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, a cărui notificare a lansat în mod oficial negocierile cu privire la modalitățile divorțului, în cazul în care Parlamentul nu este de acord cu un Brexit fără acord, prevăzând astfel o anulare a Brexitului – a fost respinsă cu 293 la 184 de voturi.

„Moțiunea M”, care cerea un referendum de confirmare a oricărui acord de divorț, a fost respinsă cu 295 la 268 de voturi.

„Moțiunea O”, care sugera ca Regatul Unit să caute un Brexit fără acord „gestionat”, în cazul în care nu este posibil să se ajungă la un acord cu UE, a fost respinsă cu 422 la 139 de voturi.

Parlamentarul conservator Oliver Letwin, arhitectul acestor voturi „indicative” s-a declarat „foarte dezamăgit” de faptul că niciuna dintre „alternative” nu a fost susținută de o majoritate.

El a propus o moțiune prin care Camera să reanalizeze, luni, toate aceste alternative.

În cazul în care se ajunge la o majoritate luni, „acest lucru va fi în interesul alegătorilor”, a subliniat el.

Oliver Letwin și-a exprimat de asemenea speranța ca parlamentarii să ratifice tratatul de retragere al premierului Theresa May.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Theresa May va demisiona doar dacă parlamentul aprobă acordul cu Uniunea Europeană

Theresa May mai vrea o dată. Va cere din nou votul Parlamentului britanic pe acordul cu UE