in

Parlamentul britanic respinge un Brexit fără acord. Theresa May vrea un nou vot în această seară

Lucrurile se precipită în Parlamentul de la Londra, după ce parlamentarii britanici au respins ca țara să iasă din UE fără un acord.

Astfel, 321 de parlamentari au împotriva unei astfel de ieșiri, iar 278 pentru. Inclusiv premierul Theresa May a votat împotriva moțiunii propriului guvern.

După vot, premierul a spus că va supune joi deputaților din parlamentul de la Londra o moțiune prin care va propune organizarea unui nou vot asupra acordului privind Brexit, același care a fost respins marți, 12 martie.

Acest acord, încheiat la sfârșitul lui noiembrie, a fost respins deja de două ori de deputații britanici.



Dacă va fi adoptat de această dată, Theresa May le va cere liderilor europeni o scurtă amânare a Brexit, până la 30 iunie, scrie Agerpres.

Dacă va fi respins din nou, amânarea s-ar putea extinde dincolo de 30 iunie și va trebui ca țara să organizeze alegeri europene în mai, a precizat executivul de la Londra.

Absența unui acord cu Uniunea Europeană ar putea necesita o amânare de mai lungă durată a Brexit, a avertizat miercuri seară premierul britanic, Theresa May, în fața membrilor Camerei Comunelor.

„O scurtă amânare tehnică ne va fi acordată numai dacă avem un acord în loc”, a reacționat Theresa May, după ce deputații britanici au respins posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească UE fără acord.

Marea Britanie. Cum fac unii români bani pe spatele conaționalilor: Vând programări pentru pașapoarte la consulat

Constructorii români din străinătate ademeniți în țară cu salarii de 1.000 de euro