in

Românii din Regatul Unit, subiectul unei anchete parlamentare. Ce drepturi vor avea aici după Brexit?

O comisie va analiza ce statut legal ar putea fi acordat cetățenilor Uniunii Europene din Marea Britanie, după ieșirea țării din blocul comunitar, scrie BBC News.

Parlamentarul laburist Gisela Stuart, cea care va conduce ancheta pentru think tank-ul British Future, este de părere că cetățenii UE au fost “lăsați în incertitudine” după referendumul din 23 iunie.

Miniștrii din guvernul de la Londra au indicat că doresc să protejeze statutul cetățenilor UE, atât timp cât poate fi negociat un acord de reciprocitate. Însă, parlamentari din toate partidele au atacat poziția guvernului, susținând că “nu sunt monedă de schimb”.

Gisela Stuart spune acum că guvernul ar trebui să lămurească “în curând” faptul că cetățenilor UE din Marea Britanie — în jur de 3 milioane de persoane — li se va permite să rămână în țară după Brexit.

“Există un acord larg, în rândul opiniei publice, politicienilor și oamenilor de afaceri, privind faptul că cetățenii UE sunt bineveniți aici și că guvernul ar trebui să spună clar că pot rămâne”, a declarat Stuart. “Acesta este lucrul corect de făcut și ceea ce campania Leave a promis tot timpul”, a adăugat ea.

Gisela Stuart arată că sunt mai multe întrebări cu privire la cetățenii europeni din Marea Britanie care au nevoie de răspuns: “Ce statut legal vor avea acești oameni? Cum își dovedesc eligibilitatea pentru rămâne? Care este data limită și cum gestionăm orice posibil val de imigrație înainte de a se produce?”.

Comisia, care își va publica raportul în această toamnă, va mai analiza și ce drepturi în materie de asistență medicală și socială le vor fi acordate cetățenilor europeni de pe teritoriul britanic.

Din comisie fac parte, printre alții, parlamentarul conservator Suella Fernandes, fostul vicepreședinte UKIP, Suzanne Evans și parlamentarul laburist Kate Green.

 

David Davis, ministrul pentru Brexit, a declarat că dorește să asigure o “înțelegere generoasă“, atât pentru cetățenii UE din Marea Britanie, cât și pentru cei britanici de pe teritoriul Uniunii.

Brexit-ul a dus la creșterea unuia dintre sectoarele economice importante ale Marii Britanii

Români atacați în Cornwall: „De ce mai sunteți aici? Am votat să plecați, plecați dracului de aici!”

Ambasadorul Regatului Unit în România: „Românii trebuie să fie calmi, negocierile cu UE vor necesita timp”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românul dispărut în Essex a fost găsit. Familia mulțumește pentru ajutorul dat de comunitate

Sclavagism în Marea Britanie! Un român și fiul său exploatau o poloneză însărcinată