in

Statuia Reginei Maria a României, dezvelită în Ashford, orașul unde s-a născut

Institutul Cultural Român a dezvelit astăzi, 11 decembrie, în orașul Ashford din Marea Britanie, locul nașterii Reginei Maria, un monument dedicat celei mai importante personalități care a fost punte între cele două țări.

Ceremonia a avut loc în prezența președintelui ICR, Liliana Țuroiu. Au mai participat: ambasadorul Dan Mihalache, principesa Elena, Gerry Clarkson, președintele Consiliului Local Ashford, Jessamy Blanford, primarul oraşului Ashford, adjunctul Lordului Locotenent –  reprezentantul Reginei Elisabeta a II-a pentru comitatul Kent, și marele șerif al comitatului.

Dezvelirea statuii a fost urmată de o recepție și de proiecția unui film documentar dedicat Reginei Maria, realizat pentru TVR de Camelia Csiki.

Opera este realizată de sculptorul Valentin Duicu, absolvent al Universității Naționale de Arte București – Secția Sculptură, ca urmare a câștigării concursului de soluții demarat de ICR în vara acestui an.

„Acest eveniment remarcabil, organizat la inițiativa ICR, stă sub semnul unei femei  extraordinare, un exemplu prin frumusețea și eleganța ei, al unei regine ce s-a remarcat prin inteligența și forța prezenței sale, prin distincție și prin cultură, prin talentul de „ambasador irezistibil”, un nume influent al istoriei României și care se numără printre cele mai importante personalități născute în această parte a Angliei”, a declarat președintele ICR, Liliana Țuroiu.

La rândul său, Gerry Clarkson CBE, președintele Consiliului Ashford, a spus că instalarea statuii în în orașul său este o sursă de mândrie pentru localitate: „Consider că este locul cel mai potrivit pentru omagierea unei personalități care a jucat un rol atât de decisiv în împlinirea idealurilor de unire ale țării sale de adopție, imediat după încheierea Primului Război Mondial. Ne dorim ca, din ce în ce mai mulți locuitori ai orașului Ashford și ai comitatului Kent să afle povestea acestei remarcabile prințese britanice devenită Regină a României.”

Acordul pentru Brexit se votează în Parlamentul britanic LA ANUL

Merkel: „Acordul pentru Brexit nu se schimbă”