in

Ștefan Mandachi, omul cu metrul de autostradă: „A devenit deja o normalitate faptul că se moare nevinovat în România”

Ștefan Mandachi este omul de afaceri din România care a hotărât, într-o zi, să iasă din „hibernare”, așa cum spune el și să se implice în lupta civică. Acum, după ce metrul de autostradă construit de el din fonduri proprii, a devenit loc de pelerinaj, nu mai poate da înapoi. Inițiatorul campaniei #ȘîEu le cere și celorlalți să facă ceva asemănător, pentru ca cei de la putere să înțeleagă, sub presiune, că lucrurile trebuie să se schimbe. Ștefan Mandachi lucrează acum la un documentar despre consecințele grave ale lipsei infrastructurii rutiere din România.

Cu ce ocazie la Londra?

«Am organizat, împreună cu Alina Balațchi, un eveniment, deși cred că e cam complex termenul de eveniment, o întâlnire cu românii. Am avut discuții în cadrul manifestului ȘiEU și mi se pare de bun simț și e o plăcere și pentru mine să mă întâlnesc cu ei ca să schimbăm câteva idei, să vedem dacă s-a înțeles cu adevărat mesajul, dacă a fost clar, dacă ar mai fi interesați de un astfel de manifest. Să luăm pulsul.»

Care este mesajul pe care vrei să îl transmiți?



«O să avem o discuție deschisă în care eu voi spune temerile mele. Voi avea o intervenție cumva foarte particulară și subiectivă pentru că voi vorbi despre ceea ce mi s-a întâmplat în perioada asta. Nu s-au întâmplat mari lucruri, n-am pățit nimic, n-am fost impactat negativ, n-au venit controalele pe capul meu, lucrurile sunt în regulă. Însă poate că unii au crezut că am reintrat în hibernarea în care am fost înainte și vreau să demonstrez că nu mai sunt în hibernare. Vreau să îmi demonstrez




mie că dacă am luat-o pe un drum am ars podurile din spate și nu mă mai întorc în adormirea caracteristică, să spunem, unor comunități mai mari de români.»

„Un visător într-o societate practică sau pragmatică e văzut ca un nebun”

Au venit oameni lângă tine, după povestea cu metrul de autostradă?

«În timpul manifestului, oamenii m-au copleșit. A fost o emergență ieșită din comun. A fost o mișcare socială, aș putea să spun. Mișcare socială care, pe lângă faptul că m-a motivat foarte tare, m-a și obligat pe undeva să nu trădez așteptările oamenilor, deși eu nu mi-am luat niciun angajament față de nimeni, nu am nicio obligație să fac nimic, nu am nicio obligație să îmi iau riscuri, nu am nicio obligație să îmi pun partenerii în pericol. Este ceva ce fac de plăcere, ceea ce fac reprezintă ceea ce cred. Să spunem că îmi respect visurile și idealurile, deși un visător într-o societate practică sau pragmatică, să spunem înțepenită în vechi e văzut ca un nebun, în contextul în care nebun înseamnă să nu fii conștient.

Eu cred că am un nivel de conștiință destul de ridicat și cred că nebuni sunt cei care nu înțeleg la ce pericole se expun.»

Care sunt pericolele la care se expun?

«Pericolul de a ne trezi, de pildă, peste 20 de ani, că mai vine cineva și face un metru de autostradă, că nu avem autostradă. E unul dintre pericole. Pericolul că o să ajungem vreo cinci milioane de oameni în România. Pericolul că nu vei putea să deschizi o afacere în România de teamă că trebuie să plătești nu cu libertatea prin prisma închisorii, ci cu libertatea ca și concept.  Riscul de a nu putea să te simți român în România. Și sunt mult mai multe riscuri pentru care trag nădejde cumva că dacă vom ieși din somnul nostru caracteristică, lucrurile se vor schimba.

Adică eu chiar am văzut și am trăit pe pielea mea o schimbare și am văzut că deși lumea spune că românii nu-s uniți, au fost câteva sute de mii, chiar milioane de oameni care au rezonat. Am văzut orașe blocate. Am văzut Clujul blocat, Iașiul blocat, Bucureștiul, artere întregi blocate. Foarte mulți oameni s-au solidarizat chiar dacă erau PNL, PSD, UDMR, PNȚCD, din toate partidele, foarte mulți români care să spunem că nu se înghițeau unul cu altul au lăsat securea războiului jos pentru 15 minute, ceea ce pentru mine e fabulos, enorm. Trăim într-o societate în care toți vrem schimbări magnifice, dar schimbarea începe cu un pas, cu un metru, cu un centimetru sau un kilometru. Dacă noi așteptăm miracole, așteptăm pași de elefant. Pași de elefant nu sunt. Și atunci devenim frustrați că nu se întâmplă nimic. Păi dacă tu vrei să schimbi totul dintr-o lovitură nu ai să poți. Asta este filosofia pasului de furnică în care eu cred. »

Ce pași ai făcut tu după evenimentul inaugurării metrului de autostradă?

«Păi am făcut pași, deși oamenii spun ce se întâmplă? Oamenii vor revoluții, nu poți să le oferi numai revoluții. Eu am făcut un clip de la Târgu Jiu până la Botoșani care pe lângă faptul că m-a costat cât m-a costat, am arătat oamenilor că se fac 16 ore dacă respecți viteza regulamentară de mers. Pe cale de consecință toți suntem contravenienți. Deci toți. În România toți șoferii sunt contravenienți.

Pentru că nu poți să mergi să îți conduci o afacere de la Târgu Jiu la Botoșani respectând viteza normală de mers. Eu nu sunt ipocrit să fac chestia asta. Tocmai motivul pentru care demersurile pe care le fac este să mai scap puțin de masca ipocriziei. Pentru că noi așa am crescut.

Și am făcut un filmuleț de trei minute în care am spus: „managerul cutare din Târgu Jiu a fost convocat la o ședință în Botoșani, iar directorul general spune să respecte viteza regulamentară”.

Și pornești de la Târgu Jiu. Ei, vino tu la ședință de la Târgu Jiu la Botoșani și fă 16 ore, ajungi mort, mai faci 16 ore înapoi, ai aproape 2 zile, mai dă randament și la ședință, mai dezvoltă și compania, mai fii atent și la amenzi, te sună și de acasă că vrei să îți vezi familia că nu poți să trimiți un om de la Târgu Jiu la Botoșani să îl ții cinci zile și atunci fă performanță în România.

Al treilea pas, am mai făcut încă un filmuleț în care sunt vorbele unor lideri politici din România, care a devenit și acesta viral.

Ca un pas ulterior manifestului de pe 15 martie, care a fost piatra de hotar a angrenajului meu în societatea civică, lucrez la un film documentar care va analiza care sunt consecințele dramatice ale lipsei infrastructurii din România. Pentru că mulți dintre noi nu vedem sau ne prefacem că nu vedem că a devenit deja o normalitate faptul că se moare nevinovat în România.

Am fost la o înmormântare a doi copilași, unul de un an și unul de cinci ani. Pentru documentarul meu. Familia distrusă a avut puterea să ne primească acolo. Să vezi părinții cum stau lângă două sicriașe. Cum au murit? A fost unul la volan care a adormit. Pe autostradă, dacă adormi te duci în parapet. Poate provoci daune, poate te învârți tu, poate mori tu. Dar nu se întâmpla asta.

Mă duc la șeful poliției. Au murit atâția oameni care sunt cauzele deceselor? Viteza excesivă, neadaptarea vitezei la condițiile de trafic etc. Bun, dar răspunde cineva că pe drumul ăla putea să nu se moară dacă era autostradă?

În nicio statistică nu figurează groparii adevărați ai decedaților. Și asta e o frustrare. Iar când se formează frustrarea am sentimentul că sunt luat de prost. Și când sunt luat de prost aș vrea să fiu măcar prostuț.

Nu mai suport starea asta de mortificare a unei nații.

Am făcut o conferință în scaune cu rotile. Au venit oameni, victime, băieți tineri, 25 de ani. Nu sunt salvatorul de serviciu, dar măcar minimal să pot să-mi reglez relația cu conștiința mea. »

Ce se întâmplă cu ceilalți, cei care ar trebui să se implice?

«Bineînțeles că nu sunt fericit și nu înghit nepăsarea asta, nesimțirea asta. Sunt foarte mulți nesimțiți care privesc de pe margine, dar se lamentează. Ei poate că ar putea să facă lucruri dacă ar fi motivați, dar dacă nu sunt motivați de lucruri mărunte, lucruri mari nu or să facă. Din cauza asta aici am venit să vorbesc despre pași mici, de furnică. Asta e misiunea mea, să motivez oamenii și să facem atât de multe acte originale încât presiunea să devină atât de puternică încât să se facă, naibii, odată autostradă, să se facă naibii o dată spital. Dacă nu o să pățesc ceva o să îmi trăiesc pasiunea.»

„Nu m-am gândit nicio clipă să îmi batjocoresc țara”

Ai fost acuzat că îți faci publicitate

«Să își facă toți publicitate exact cum mi-am făcut eu, la pachet cu riscurile pe care mi le-am asumat eu. Cu ceea ce am spus eu că 19 ticăloși sunt vinovați că nu avem autostradă și ăia sunt președinți și prim miniștri. Ăștia care vorbesc mult și fac puțin sunt genul de oameni care nu reclamă nici pe omul de la ghișeu că a greșit ceva. Ăștia sunt părerologi. Dacă ei consideră că mi-am făcut reclamă eu nu le pot schimba părerea.»

Se fac o grămadă de chestii în România, unele mai nefolositoare ca altele. De ce nu se fac autostrăzi? Care e părere ta?

«Aruncarea mingiei de la unul la altul a trecut de la un nivel inferior la unul superior. Toată lumea spune că nu are nicio vină. Nimeni nu își asumă. Foarte puțini politicieni și-au asumat vina pe care o aveau. Este mult mai complex răspunsul și o să aflați părerea mea după ce o să lansez documentarul. O să vin și o să-l lansez și aici în Anglia. Este o muncă enormă, o muncă pe care nu am anticipat-o. Am deja vreo 60 de zile intense de muncă, iar răspunsul nu poate fi dat într-o propoziție, dar răspunsul va fi dat în filmul meu. Și atunci o să trageți concluzia cine e vinovat.

De ce mi-e frică în fiecare zi că o să mor? De ce stau pe bancheta din spate, cu centura pusă și tot mi-e frică să nu îmi sară creierii pe geam? Din ce cauză mă tem că vine un tir din față care are forța unui tren, la un metru și jumătate de mine? Mă întreb și eu…»

Te-ai gândit să pleci din țară?

«Da, m-am gândit să plec. Am vrut să plec numai că nu-mi convine să mă îndepărtez de locul unde e înmormântată mama mea, nu-mi convine să fiu obligat să trăiesc unde nu vreau eu. Eu vreau să trăiesc în România. Sunt legat de satul meu, la țară.»

Mulți au făcut-o

«Da, dar haideți să îi provocăm să vedem ce pot face ca să nu o mai facă și alții. A ajuns un metru de autostradă să fie polul atenției mondiale într-o zi. Pe BBC a fost cea mai citită știre. Pe Bloomberg a fost cea mai citită știre, Euronews etc. Am văzut un articol: Un om de afaceri face națiunea de râs. Nu m-am gândit nicio clipă să îmi batjocoresc țara, în viața mea. Dar nenorociții ăștia care ne batjocoresc pe noi, tâlharii ăștia care ne batjocoresc de 30 de ani? Nu e numai partidul X. A fost 60% PSD și 40% celelalte.»

Te-ai întâlnit aici cu niște antreprenori români din Marea Britanie. Care a fost sentimentul?

«Sunt impresionat de ce putere au, ce putere financiară. Sunt impresionat că nu sunt călcați de controale. Sentimentul a fost șocant. Am discutat cu oamenii de aici și mi-au spus: ce treabă avem noi cu controalele? Ne facem afacerea și atât. Este incomparabil cu ce e în România. În România plutește frica la gâtul fiecărui antreprenor. Oamenii sunt traumatizați. Dacă ar fi în România cum spun antreprenorii că este aici ar exploda afacerile la noi. La noi antreprenorul e văzut ca buticar și ca bișnițar. Elevii nu sunt îndrumați să spună că vor să se facă antreprenori. Ce, vrei să te faci patron? Vrei să te faci doctor.»

E un lucru grav să fii patron în România?

«Pentru îndobitociți da. Dar toți oamenii vor să fie antreprenori. Cu toții vor dar nu recunosc. Toți vor  să fie, practic, antreprenori, dar, teoretic, toți vor să fie doctori.»

Te-ai gândit să candidezi? Să intri în politică?

«Nu. Cum aș putea să ies în fața oamenilor după ce am spus de 100 de ori că nu intru în politică. Am arme mult mai ascuțite în calitatea mea apolitică. Așa cred eu acum. Poate că o să îmi schimb opțiunea, dar nu văd de ce aș deraia de la visurile mele? Pentru un birou? Ca să vină cineva să îmi spună: să trăiți?»

A consemnat Mircea Maer

Pe 13 iunie, Ștefan Mandachi va fi din nou la Londra, pentru o discuție interactivă despre ce îl motivează și despre felul în care putem lucra împreună să facem România mai bună. DETALII aici—https://www.facebook.com/events/441019143366460/

Costumul de baie cel nou i-a ruinat ziua. Ce s-a întâmplat în doar 10 minute: „E o glumă proastă?”

Hoţie pe faţă: o maşină second hand din trei vândute în România are kilometrajul dat înapoi