in

Susținere pentru Boris Johnson. Britanicii, de acord cu un Brexit prin „orice mijloace”

Majoritatea cetățenilor britanici consideră că premierul Boris Johnson trebuie să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană „prin orice mijloace”, chiar dacă acest lucru implică suspendarea Parlamentului, potrivit unui sondaj publicat de Daily Telegraph.

Conform studiului, realizat de ComRes, 54% dintre respondenți sunt de acord cu fraza: „Boris Johnson trebuie să livreze Brexit prin orice mijloace, inclusiv suspendarea Parlamentului, pentru a preveni oprirea Brexit de către parlamentari”.

46% dintre cei 1.645 de respondenți nu au fost de acord cu fraza respectivă.

Sondajul a mai relevat faptul că popularitatea Partidului Conservator a crescut cu șase procente, până la 31%. Partidul Laburist a obținut susținerea a 27% dintre cei 1.783 respondenți.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat că Marea Britanie va ieși din Blocul comunitar la 31 octombrie, cu sau fără o înțelegere, și le-a transmis celorlalți lideri europeni că alte discuții nu vor avea niciun rost decât dacă aceștia vor fi dispuși să renunțe la acordul negociat cu Theresa May.

Comisia Europeană a reiterat în urmă cu o săptămână faptul că este dispusă să discute cu Marea Britanie despre Brexit în următoarele săptămâni, deoarece speră să evite scenariul ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar fără un acord, dar nu ia în calcul renegocierea prevederilor actuale.

După Brexit, dacă nu câștigi 36.000 de lire sterline pe an, pleci din Marea Britanie

Probleme mari pentru economia britanică. Lira se depreciază rapid, investitorii se tem de recesiune

Sunset Sea-mphony 2019, un succes pentru al treilea an consecutiv la Constanța

Londra, un oraș periculos. Adolescent de 16 ani, ucis cu maceta în Camden