in

Theresa May, șantajată de parlamentarii conservatori. Rebelii o avertizează: „Nu vrem dată pentru Brexit”

11 rebeli conservatori au reușit să învingă guvernul May miercuri, 13 decembrie. Aceștia au votat alături de opoziție pentru un amendament la Legea Brexit care prevede ca Parlamentul să aibă decizia finală asupra tratatului cu UE pentru Brexit. Amendamentul a trecut cu 309 la 305 voturi, fiind unul susținut de opoziție și respins de restul conservatorilor.

Cei 11 au avertizat-o pe May ca ar putea vota din nou alături de opoziție, împotriva amendamentului care prevede data ieșirii din UE ca fiind 29 martie 2019, ora 23.00 GMT.

Rebelii au avertizat-o, totodată, pe Theresa May, că ar putea fi din nou făcută de rușine în Parlament dacă nu va acorda mai multă atenție cerințelor lor.

Amendamentul susținut de guvern încearcă să stabilească în lege că aderarea Regatului Unit la Uniunea Europeană se va încheia la ora 23:00 GMT (miezul nopții la Bruxelles) pe 29 martie 2019.

Dominic Grieve, parlamentarul care a condus revolta conservatorilor, a declarat că este sigur că guvernul va fi învins săptămâna viitoare dacă amendamentul va fi supus votului.

„Sper că o altă rebeliune nu va fi necesară pentru că, dacă guvernul revine cu acea dată, sunt sigur că guvernul va fi înfrânt și nu am nicio dorință de a învinge guvernul sau de a fi implicat în înfrângerea guvernului a doua timp”, a declarat el pentru BBC.

Întrebat dacă va vota împotriva amendamentului datei de la Brexit, un alt parlamentar revoltat, Stephen Hammond, a spus: „Sper că nu mai trebuie să revoltăm din nou. Cred că o mulțime de oameni vor vedea acea propunere ca inutilă, probabil că nu este o modalitate bună de negociere”.

Cu toate acestea, scrie The Guardian, guvernul a anunțat că nu există „planuri de retragere a amendamentului” săptămâna viitoare, cu privire la data ieșirii din UE. „Suntem dezamăgiți de amendamentul de azi-noapte (miercuri, 13 decembrie) și acum trebuie să luăm în considerare dacă sunt necesare schimbări suplimentare în proiectul de lege pentru a se asigura că acesta își îndeplinește scopul vital”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului May.

Ministrul pentru Brexit, David Davis, nu a făcut niciun comentariu cu privire la acesta aspect. Davis a spus doar că va respecta orice vot al parlamentului.

Alți susținători ai amendamentului au fost  fostul ministru al Educației, Nicky Morgan, fostul ministru pentru Afaceri, Anna Soubry și parlamentarul de Cambridge, Heidi Allen.

Meleșcanu: Români „cu acte în regulă” vor avea în continuare același statut în Marea Britanie

UE și UK au anunțat că s-a ajuns la o înțelegere în negocierile pentru Brexit

Romii se plâng că sunt discriminați în Scoția. Sunt întrebați dacă au contracte de muncă

A rămas fără slujbă, dar a câștigat la loteria de Crăciun din Irlanda. Un român vrea să împartă banii cu familia sa