in

UE și Marea Britanie au stabilit calendarul negocierilor pentru Brexit. Românii din Regatul Unit vor afla în curând ce îi așteaptă

Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns la un acord luni asupra priorităților și calendarului negocierilor legate de Brexit, la finalul primei întâlniri între negociatorii celor două părți, la Bruxelles, potrivit Agerpres.



Chestiunea prioritară a „drepturilor cetățenilor” — locuitorii din UE  Mar din Marea Britanie și britanicii rezidenți pe teritoriul Uniunii Europene — va fi abordată de premierul britanic, Theresa May, la summitul european prevăzut la sfârșitul săptămânii, la Bruxelles.

Theresa May va discuta „detalii despre acest subiect” cu cei 27 de omologi, a precizat ministrul britanic pentru Brexit, David Davis.

„Ulterior, va fi dat publicității un document detaliat care va expune liniile directoare ale ofertei noastre, ceea ce cred că va fi o bază bună pentru a obține un acord”, a adăugat el în cursul unei conferințe de presă, organizată în comun cu negociatorul-șef al UE, Michel Barnier.

Negocierile se vor desfășura în sesiuni organizate lunar, între 17 iulie și 9 octombrie, potrivit primelor date stabilite.

Au fost desemnate grupuri de lucru, alcătuite din experți ai celor două părți, pentru a trata dosarele cele mai presante: drepturile cetățenilor, acordul financiar și alte „chestiuni apărute din separare”, a enumerat Michel Barnier.

Chestiunea delicată a frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord a fost plasată direct sub autoritatea a doi colaboratori apropiați ai negociatorilor-șefi.

Prioritățile vor fi abordate cu prilejul fiecărei runde de negocieri, iar limbile în care vor fi purtate discuțiile sunt franceza și engleza.

Ziua cea mare. Astăzi încep negocierile pentru Brexit. UE și Marea Britanie se confruntă la Bruxelles

Britanicii ies în stradă pentru a cere demisia premierului Theresa May. Proteste masive!

Ministrul pentru ieșirea din UE ne asigură: ”Cetățenii UE din Marea Britanie nu trebuie să se teamă pentru drepturile lor”

Negocierile cu UE, amânate un an din cauza poziției adoptate de Theresa May

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Steagul secuiesc, pe punctul de a fi adoptat oficial în România. Ce alte concesii a cerut UDMR pentru a vota moțiunea Dragnea?

Șantajul UDMR, fără efect. Negocierile au eșuat, maghiarii nu votează moțiunea de cenzură