in

Vine sfârșitul pentru Theresa May? Liderii locali ai Partidului Conservator vor să dărâme premierul

Mandatul Theresei May în funcția de prim-ministru se pot încheia brusc datorită unui vot de neîncredere care ar putea fi declanșat de Convenția Națională a Conservatorilor formată din liderii locali ai partidului.

Președinții de filiale circulă o petiție prin care solicită o „adunare generală extraordinară”, ce va trebui să aibă loc dacă este semnată de mai mult de 65 de lideri. Până acum, scrie Daily Express, între 40 și 50 de președinți de filiale au semnat deja petiție.

Dinah Glover, președintele zonei de est a Londrei, a spus că a semnat petiția împotriva premierului May, deoarece nu mai este „persoana potrivită” pentru a scoate țara din Uniunea Europeană.

Glover a spus că aceasta ar fi prima întâlnire extraordinară organizată vreodată de partid – și ar putea avea loc imediat după luna mai.

„Avem nevoie de un nou lider care poate trece peste acest impas, care crede cu pasiune că Marea Britanie are un viitor strălucit după Brexit”, a declarat aceasta.

„De aproape trei ani de când am votat să ieșm [din Uniunea Europeană] și după două prelungiri de la data inițială a plecării, nu mai simțim că doamna May este persoana potrivită pentru a continua să ne conducă în negocieri ca prim-ministru. Prin urmare, cu mare reticență cerem ca ea să-și considere poziția și să demisioneze, să permită Partidului Conservator să aleagă un alt lider, iar țara să avanseze și să negocieze ieșirea din UE”, se arată în petiție.

Theresa May a supraviețuit votului de neîncredere din Parlament, în decembrie, scrie Daily Express.

Conform regulilor partidului, conducerea sa nu poate fi contestată din nou de parlamentarii conservatori, până la sfârșitul lui 2019, dar sunt exploatate alte modalități de a o forța să demisioneze.

Ce tragedie! Un român blocat în trafic din cauza unui accident pe M5 află că victima era chiar prietena lui

România nu mai are nevoie de forța de muncă din diaspora. Muncitorii vietnamezi nu vor concediu, dorm în containere, muncesc mult pe salariu mic