in

Zi decisivă pentru Brexit. Premierul Theresa May amenință că va bloca ieșirea din UE în cazul unui eșec în parlament

Premierul Theresa May se îndreaptă spre o înfrângere fără precedent în parlament, unde se votează marți, 15 ianuarie, acordul de ieșire din UE negociat la Bruxelles, scrie The Guardian. Calculele arată că o parte însemnată a parlamentarilor conservatori va vota împotriva propriului guvern, ceea ce deschide calea unei moțiuni de cenzură, potrivit The Telegraph și The Guardian.

May a amânat votul în luna decembrie, din cauză că risca să înregistreze o înfrângere și a încercat să obțină noi garanții de la UE pentru a o ajuta să obțină încrederea parlamentarilor britanici, potrivit Reuters.

Theresa May nu are o majoritate clară în rândul celor 650 de parlamentari, iar Partidul Democratic Unionist din Irlanda de Nord, care susține guvernul în parlamentul de la Londra, se opune acordului de retragere a Regatului Unit din UE.

Guvernul are nevoie de 318 voturi pentru ca înțelegerea cu UE să fie adoptată, întrucât șapte membri ai partidului naționalist irlandez Sinn Fein nu participă, speakerii nu votează, iar cei patru parlamentari care ajută la numărarea voturilor (numiți ‘tellers’) nu sunt luați în calcul.

Parlamentul britanic a avut trei zile de dezbateri în acest dosar, în luna decembrie, înainte ca votul să fie amânat pentru ianuarie. Dezbaterea parlamentară a fost reluată pe 9 ianuarie și se va termina azi, la ora 19:00. Se va trece apoi la vot: întâi vor fi supuse votului amendamentele la moțiunea guvernului (privind acordul de retragere a Regatului Unit din UE), după care va fi supus la vot actul în ansamblul său.

Unii parlamentari au avansat ideea că parlamentul ar putea prelua de la guvern controlul procesului de ieșire a țării din UE și să îl predea unui comitet de parlamentari cu experiență, din întregul spectru politic.

Respingerea acordului de parlament ar crea însă o „criză constituțională fără precedent”, care, pe lângă faptul că ar putea să o coste pe Theresa May postul de premier, va lăsa „o moștenire tristă în paginile de istorie modernă” a Regatului Unit, a declarat Matthew Goodwin, profesor de științe politice la Universitatea din Kent.

Luni, 14 ianuarie, premierul Theresa May a făcut un ultim efort frenetic de a convinge parlamentarii să aprobe Acordul Brexit, avertizând că respingerea înțelegerii reprezintă o „trădare a votului poporului britanic” ce ar putea avea „consecințe politice catastrofale”. May i-a mai îndemnat pe parlamentari să aprobe Acordul Brexit „de dragul națiunii”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Dublin. Un român și-a dat foc la mașină pe plajă și a filmat totul

Londra. Elev bătut cu răngile și înjunghiat în drum spre școală