În Marea Britanie sunt disponibile, la acest moment, peste 70 de locuri de muncă, dublu față de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează EURES, portalul mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de muncă.
Asistentele medicale care vor să lucreze aici pot câştiga până la 27.000 de lire pe an, ceea ce înseamnă un salariu de peste 2.000 de lire pe lună. Candidatele trebuie să aibă o experienţă de minimum şase luni şi să fie înscrise în Colegiul Asistentelor Medicale din România.
Reprezentanţii reţelei EURES, prin care sunt puse la dispoziţie locurile de muncă, spun că nu au mai primit până acum o ofertă atât de bogată, întrucât Londra a aşteptat să se deschidă piaţa muncii pentru români.
Pentru cele 70 de posturi de asistent medical, puse la dispoziţie de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, s-au interesat deja câteva zeci de persoane.