Menu
in

A început înscrierea în Registrul Electoral a românilor din diaspora. Vezi cum vei putea să votezi!

De astăzi, 1 aprilie, românii cu domiciliul în străinătate se pot înscrie în Registrul Electoral pentru a participa la viitoarele alegeri parlamentare.

 

Perioada de înscriere se încheie cu aproximativ trei luni înaintea datei alegerilor, Ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Dan Stoenescu, a precizat joi, într-o conferinţă de presă, că doar cei care se vor înscrie în Registrul Electoral vor putea să îşi exercite votul prin corespondenţă şi la noile secţii de vot care vor fi înfiinţate în localităţile unde aceştia domiciliază, scrie Agerpres.

Potrivit preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, românii care vor opta pentru această variantă vor avea şansa să voteze în câteva minute, de acasă, evitând cozile şi aglomeraţia.

“Tot ceea ce au de făcut este să depună personal sau să trimită prin poştă documentele necesare înscrierii în Registrul Electoral. (…) Chiar dacă nu optează pentru votul prin corespondenţă, îi sfătuim pe românii din străinătate să se înscrie în Registrul Electoral, pentru a avea şansa să voteze aproape de locuinţa dumnealor”, a explicat Ana Maria Pătru.

Ea a atras atenţia că legislaţia actuală nu mai permite ca turiştii să voteze la alegerile parlamentare. Secretarul general al MAE, Sorin Moise, a arătat că, în premieră, votul în străinătate se poate exercita de către românii din diaspora în două modalităţi – prin corespondenţă şi în secţiile de votare.

“Tot ca o premieră absolută în legislaţia românească, secţiile de votare pot fi înfiinţate la cererea cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, la cererea a minimum 100 de cetăţeni prin înscrierea în Registrul Electoral. (…)

Statul român nu va mai putea înfiinţa secţii de votare în afara celor din misiuni decât la cererea alegătorilor care se înscriu în Registrul Electoral“, a adăugat Sorin Moise.

Înscrierea în Registrul Electoral se poate face până cel mai târziu cu 48 de ore după începerea perioadei electorale, pe baza unei cereri ce va cuprinde numele, numele anterior şi prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu/ reşedinţă, codul poştal, adresa de e-mail, data, semnătura olografă a solicitantului.

Ulterior, alegătorii vor primi prin poştă documentele necesare votului prin corespondenţă. Instrucţiunile care trebuie urmate pentru a putea vota se găsesc pe site-ul AEP. Pentru promovarea acestui tip de vot au fost realizate mai multe clipuri video. De asemenea, au fost tipărite la Monitorul Oficial, din bugetul AEP, în baza legislaţiei privind achiziţiile publice, 165.000 de pliante şi 30.000 de broşuri.

Documentele de care au nevoie românii stabiliţi peste hotare pentru a vota la alegerile parlamentare

Ce documente sunt necesare pentru a demonstra că ești rezident în Marea Britanie

Român din Anglia, înfuriat pe Iohannis: ”Noi mergem să votăm, ca oile, dar nu se schimbă nimic”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version