Menu
in

A murit unul dintre răniții transportați în Marea Britanie. Avea 28 de ani și era artist grafic



Unul dintre răniţii în incendiul din clubul Colectiv a murit marţi, 10 noiembrie, într-un spital din Birmingham, Marea Britanie.

Tudor Golu, 28 de ani, ultimul decedat dintre răniţii în incendiul din clubul Colectiv, era chitaristul formaţiei Axial Lead, artist grafic, animator 2D şi 3D şi cel care a făcut videoclipul melodiei “The day we die”, al trupei Goodgye to Gravity, scrie Mediafax.

El a fost transferat duminică, 8 noiembrie, într-un spital din Birmingham, Marea Britanie, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, în stare critică.

Tudor Golu a murit din cauza arsurilor care i-au cuprins o mare suprafaţă din corp şi a arsurilor de căi respiratorii.

În incendiul din clubul Colectiv au mai fost răniţi alţi doi membri ai trupei Axial Lead, solistul Damian Radu şi chitaristul Christian Alban Popescu, ambii fiind internaţi în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, starea lor fiind stabilă.


Numărul morților din tragedia de la Club Colectiv a ajuns la 47. 9 răniți sunt internați în Marea Britanie

Rockerii englezi strâng bani pentru victimele de la Colectiv

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version