Menu
in

ACL cere vot prin corespondență pentru românii din diaspora

ACL reia într-un comunicat de presă ideea introducerii votului prin corespondență pentru cetățenii români din diaspora. Ulterior, susțin reprezentații alianței liberale, sistemul ar putea fi generalizat, urmând ca și cetățenii din țară să poată vota prin corespondență dacă doresc acest lucru.



„Românii din diaspora sunt cetățeni a căror opinie asupra bunului mers al țării este la fel de importantă ca și a celor care trăiesc între granițele țării. Alianța Creștin-Liberală consideră că asigurarea condițiilor pentru ca toți cetățenii să își poată exprima liber votul, în condiții decente trebuie să fie o obligație pentru întreaga clasă politică.”

Respectarea drepturilor constituționale, inclusiv cel de vot, pentru cei care muncesc și trăiesc în străinătate reprezintă o responsabilitate pe care ACL și candidatul la președinție al dreptei unite, Klaus Iohannis, și-o asumă. Votul prin corespondență este o soluție a cărei eficiență a fost validată prin practica Marii Britanii, Belgiei, Italiei, Germaniei sau Spaniei”, se arată în comunicatul ACL.

Opoziția precizează că nu dorește ca introducerea votului prin corespondență să se facă prin intermediul unei ordonanțe de urgență.

Declaraţie bombă a ministrului Cristian David: «Ne pregătim să introducem VOTUL ELECTRONIC în diaspora”

„Introducerea votului prin corespondență trebuie să parcurgă toate etapele legislative. Nu trebuie să mai asistăm la modificări asupra legii electorale prin ordonanțe de urgență cu câtevaluni înainte de alegeri, ci trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și să demarăm în mod concret discuțiile asupra acestui proiect, în Parlament și în societatea civilă”, se arată în comunicatul ACL.

Iată cum s-ar desfășura procedura votului prin corespondență în viziunea ACL:

„Proiectul susținut de parlamentarii ACL are în prim plan Autoritatea Electorală Permanentă, instituție independentă, aflată sub controlul Parlamentului.”

„Soluția noastră legislativă propune un mecanism coerent de gestionare și validare a voturilor exprimate prin corespondență, prin care AEP primește o cerere de la cetățeanul român cu domiciliul sau reședința în străinătate, pe care o validează pe baza datelor din Registrul Electoral. Ulterior, Autoritatea transmite buletinul de vot, însoțit de dovada pentru exercitarea votului prin corespondență, persoanei a cărei cerere a fost validată.”

Votul românilor din străinătate, îngreunat printr-o nouă Ordonanță de Urgență a Guvernului Ponta

„Cetățeanul transmite prin poștă atât votul său în plic sigilat, cât și dovada, iar AEP trimite plicul Biroului Electoral Special, care se înființează și funcționează similar Birourilor Electorale de Circumscripție. Biroul Electoral Special pentru votul prin corespondență validează sau anulează votul, după verificarea existenței sau inexistenței dovezii privind exercitarea votului prin corespondență. Ulterior, după încheierea procesului de numărare a voturilor exprimate prin corespondență Biroul Electoral Special întocmește un proces verbal pe care îl transmite Biroulului Electoral Central.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version