Menu
in

Acordul pentru Brexit, validat definitiv de Parlamentul Britanic

Acordul pentru Brexit a fost validat definitiv de Parlamentul Britanic, deschizând astfel calea ieșirii istorice a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) la 31 ianuarie, peste nouă zile, relatează AFP.

Textul, care prevede modalitățile divorțului, negociat de către premierul conservator Boris Johnson cu Bruxellesul în toamnă, urmează să fie promulgat de către regina Elisabeta II, foarte probabil joi, 23 ianuarie, pentru a deveni lege, la exact 43 de luni după referendumul de la 23 iunie 2016, prin care aproximativ 52% dintre britanicii care s-au prezentat la vot au ales ieșirea țării din UE.

„Uneori a părut că nu vom trece niciodată linia de sosire a Brexitului, dar am făcut-o”, s-a felicitat Boris Johnson într-un comunicat, citat de Reuters.

„Parlamentul a adoptat «Withdrawal Agreement Bill», ceea ce înseamnă că vom părăsi UE la 31 ianuarie și vom merge înainte ca un singur Regat Unit”, afirmă premierul conservator, al cărui triumf în alegerile de la 12 decembrie a eliminat ultimele incertitudini ale suspansului privind Brexitul.

Camera Comunelor, în care Boris Johnson dispune de o majoritate absolută zdrobitoare în urma alegerilor legislative anticipate de la 12 decembrie, a dat la începutul lui ianuarie undă verde proiectului legii retragerii regatului din Uniune, prevăzută la 31 ianuarie la ora locală 23.00 (sâmbătă, 1 februarie, 1.00, ora României).

Textul a fost trimis apoi în Camera Lorzilor, nealeși, care a adoptat amendamente, tot atâtea lovituri aplicate Guvernului Johnson, cu privire la drepturile cetățenilor europeni care rezidează în Regatul Unit sau copiii refugiați neînsoțiți.

Însă aceste modificări au  fost dezavuate de deputați, după ce proiectul a revenit în Camera Comunelor miercuri, iar Camera superioară a Parlamentului britanic l-a acceptat, miercuri seara, după ce textul i-a fost prezentat a doua oară.

După adoptarea definitivă în Regatul Unit, acordul urmează să fie ratificat de Parlamentul European (PE), probabil la 29 ianuarie.

Două zile mai târziu, regatul va ieși din blocul comunitar. Începe atunci o perioadă de tranziție care urmează să permită Londrei și Bruxellesului să-și negocieze, până la sfârșitul anului, viitoarea relație, atât în domeniul comerțului, cât și al securității.

Primarul Londrei, criticat pentru că nu a dat jos steagul UE: „Aruncă-l la GUNOI!”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version