Menu
in

Zeci de mii de români au cerut ajutoare în Marea Britanie în perioada pandemiei

Peste 190.000 de bulgari și români au cerut ajutoare în Marea Britanie, în timpul pandemiei, de trei ori mai mult decât în anii precedenți, când au fost aproximativ 66.000, scrie The Telegraph.

De asemenea, numărul total al cetățenilor europeni care au solicitat ajutor s-a dublat și a ajuns la 800.000 de persoane, cea mai mare creștere din 2013 până în prezent. Pentru grupul de țări care a aderat mai devreme la UE, ce include Polonia, Ungaria și Republica Cehă, creșterea este de 94% – de la 160.000 la 300.000 de persoane.

The Telegraph mai arată că mulți europenii care se bazează pe banii contribuabililor britanici ar putea să nu mai locuiască deloc în Regatul Unit, având în vedere că, potrivit datelor din statisticile naționale, cel puțin 100.000 au părăsit Regatul Unit în timpul crizei cauzate de pandemie.

De altfel, Ministerul Muncii și Autoritatea Fiscală (HMRC) nu au putut oferi informațiile cu privire la câte dintre cererile de ajutor au fost depuse din afara țării.

Cert este că acum 6,2 milioane de cetățeni UE au dreptul la despăgubiri și credite fiscale odată ce li s-a acordat statutul de rezidență în Marea Britanie.

Încă de la sfârșitul anului trecut, o sursă de la Ministerul Muncii a declarat pentru „Daily Mail” că pe timpul pandemiei a fost comisă cea mai mare fraudă financiară din istoria țării. Potrivit sursei, 90% dintre fraude au fost opera unor grupuri infracționale conduse din Bulgaria, România, Polonia, Albania și Turcia.

Sprijin financiar pentru self-employed, HMRC va pedepsi „fraudele grave”, nu „micile erori”. «Puteți da banii înapoi»

Ca urmare, autoritățile fiscale fac mii de verificări ale beneficiilor financiare acordate lucrătorilor care au fost nevoiți să rămână în concediu pe perioada pandemiei. Aceștia au avut dreptul să primească până la 80% din salariul lor anterior, sau până la 2.500 de lire sterline pe lună, dar mulți dintre solicitanți au mințit în legătură cu propriile venituri.

S-a constatat, de exemplu, că 30 de persoane de la o singură adresă au solicitat 2.500 de lire sterline pe lună. Astfel, a devenit clar că este vorba despre un abuz în spatele căruia se pot afla organizații de crimă organizată.

Pe de altă parte, potrivit ONG-urilor, cererile cetățenilor europeni pentru ajutor, care nu se află fizic în Regatul Unit, nu înseamnă neapărat abuz. Aceștia subliniază că cei mai mulți dintre oameni au lucrat în sectoare precum hoteluri, în curățenie și servicii, care au fost închise cel mai mult timp pe perioada pandemiei, iar unii dintre ei era normal să plece din țară pentru a economisi costurile de cazare și ședere.


…Zeci de mii de români au cerut ajutoare în Marea Britanie în perioada pandemiei…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 1.5]
Exit mobile version